Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

canonic, grupurile sociale, în funcţie de valorile asumate, vom analiza cultura
ca pe o creaţie de valori. 4
Mult mai important în această abordare devine spaţiul public din câmpul
cultural, care permite circulaţia liberă a produselor culturale, în realitate, tot
atâtea modele de înţelegere a existenţei, modele de comportament, sisteme
de valori, reflectă în oglindă idealuri, identităţi, un amestec fascinant de stări
emoţionale şi sisteme de gândire, combinaţii de conjunctură ale acestora, o
ţesătură care, în final, configurează o lume, aflată la confluenţa unei serii de
„noi” şi „ceilalţi”, o asumare colectivă şi individuală a unei identităţi creatoare
de rost, de ordine, în cele din urmă, formatoare de cosmos.
Arta, mai mult decât orice altă manifestare a spiritului uman, considera
Tudor Vianu în Estetica, (1934), reorganizează realitatea, o clarifică, reordonând-o
conform cu datele conştiinţei. O dată încheiat, produsul artistic ocupă în
spaţiul lumii un loc opus creatorului său, se înscrie în discursul reprezentărilor
artistice, esenţializând prin imagine multiplicitatea lumii sensibile. Produsul
artistic „corectează iraţionalul realului“ 5 , „ierarhizează datele realului în funcţie
de un criteriu valoric“ 6 şi îl deschide înţelegerii în mod nelimitat, graţie logicii
sale simbolice. Încadrându-ne în premisele acestei teorii care îşi păstrează
în timp actualitatea, putem observa cum, în spaţiul identităţii, produsul artistic
clarifică, prin imagine, stilul unei culturi, ierarhizând valorile unei civilizaţii.
Surprinzător de actuală este şi opinia sa din „Filozofie şi poezie“ (1937), operă
în care susţine funcţia sistematizantă a produsului artistic, deoarece, oricât
de inefabile ar fi şi oricât de individuale faptele de conştiinţă reprezentate,
acestea se corelează între ele, putând fi ordonate de către un cercetător
avizat, convins de capacitatea produsului artistic de a prinde într-o coerenţă
referenţială şi semantică obiectul artistic, cu alte cuvinte, de a sistematiza
realitatea sensibilă, în contextul actual, o replică a celeilalte realităţi, mentalitare.
Spirit deschis al epocii sale, Tudor Vianu propunea în studiile sale de
filozofie a culturii examinarea artei şi a literaturii în context cultural, angajând
sincretismul metodelor de cercetare: stilistică, filozofică şi estetică.
Deşi aşezată oarecum în zona provincială a Europei occidentale, cultura
şi literatura română interbelică refuză închiderea provincială într-un etnicism
revolut, sub semnul unei „demofilii evanghelice“ 7 şi dialoghează cu arii diferite
de cultură şi civilizaţie. Conform teoriei lui Tudor Vianu, deschiderea spre alte
spaţii de cultură şi civilizaţie este inegală în interiorul aceleiaşi culturi, datorită
deschiderii gradual diferite a diverselor grupuri sociale active la un moment dat
în interiorul unei societăţi. 8 Această inegalitate a evoluţiei culturale antrenează
grade specifice de deschidere spre câmpuri literare conforme cu idealurile
fiecărui grup social, înţeles ca formă de libertate a creaţiei: „căci noi suntem
ceea ce faptele noastre sunt.” 9 „În funcţie de realizări se face caracterizarea
unui popor. Cultura, privită din această perspectivă ca rezultat al libertăţii de
creaţie, ca act al spiritului liber de a-şi identifica idealurile, aduce în prim plan
un model uman de tip prometeic, un „homo faber.“
Foarte actuală este opinia lui Tudor Vianu, conform căreia creaţia culturală
nu este doar un produs al mediului, aşa cum poate ar interpreta-o teoriile
istoriste, nu răspunde doar la stimuli externi asemenea unei plante, ci reprezintă
expresia suverană a libertăţii umane de a înfăptui, este prometeică. În
perioada interbelică, Tudor Vianu analiza creaţia artistică în dimensiunea sa
nietzscheană, de asumare liberă a actului creaţiei.
Existenţa unor grupuri sociale mai puţin avansate în raport cu tiparele
civilizaţiei occidentale obliga observarea importanţei factorilor de mediu ex-
Ex Ponto nr.3, 2010
93