Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

Ea a şuierat la rândul ei. S-a băgat sub cotul lui. Hunter n-a înţeles – era
dojană sau îmbrăţişare era.
- L-am scăpat, ai văzut! – a bolborosit cuprins de remuşcări.
Hunter iese des noaptea dacă nu are clienţi. Nu cumva îţi cauţi capra?
– glumesc a doua zi cu el. Nu acceptă gluma. Evită răspunsul. Priveşte în
pământ. Pleacă fără să spună unde merge şi când se va întoarce. Unde
hoinăreşte şi de ce? Câinele lui tace şi el.
Noaptea târziu a zărit o luminiţă. Licăreşte în pliul dealului depărtat. Până
de curând acolo, cică, a fost muzeul partizanilor. În aceeaşi râpă au împuşcat
pe timpuri exact acelaşi număr de „duşmani ai poporului”.
Acum este „baza” pentru sclave albe. Aşa-i zvonul. Tartorul este unul,
Zlatiu, dar îi ziceau Zmeul. Răpea fete spre disperarea părinţilor şi rudelor.
Făcea comerţ cu ele pe pământ străin.
Hunter cunoaşte legenda. În ea zmeul este vrăjitor, nu răpitor. Este
născut de şerpoaice. Ele trăiesc la rădăcinile stejarilor seculari lângă locuri
sfinte şi sanctuare. Este blestemat acela care pune toporul pe un asemenea
copac. Zmeul se arată numai fecioarei pe care o place. Uneori ea devine
zmeoaică.
Nu erau logodnice fecioarele lui Zlatiu, ci jertfele lui.
Hunter este în viile de lângă drum. Îi place vânătoarea la câmp deschis.
Schimbă reflexele, atmosfera. La această vânătoare se trage mai mult. Din
nou este cu străini în ogoarele cu floarea-soarelui şi porumb. În apropiere
– un lac de acumulare cu potârnichi. Sunt şi grajduri. E de mirare că mai au
ţigla. Zboară cârduri de potârnichi. Vede un iepure, o vulpe. Se aud şi gâşte
sus deasupra drumului. Asta nu se poate vedea în munţi – un uliu prinde o
vrabie.
Ierburile sunt umede şi galbene. Frunzele viilor au culoarea aramei. Găseşte
boabe de struguri neculese, un strat cu ardei tot aşa, un pepene mic cât pumnul,
deja ciugulit. Dar roz, şi-l îndulceşte pe Hunter. Măceşi roşii – cât vrei!
O potârniche sfredeleşte în sus. Este împuşcată în cap. Apoi cade printre
ştiuleţi. O prepeliţă, cu ritmul încetinit pentru cârdul său, ispiteşte vânătorii.
Pentru potârnichi asta le-a fost salvarea. Iepurele ridică cu urechile sale
buruienele pitite. O potârniche cade cu o parabolă frumoasă după o împuşcătură
îndepărtată. Câinii sunt asmuţiţi să o găsească. Ea intră în fundul
pământului.
Îl sperie o potârniche mare. Un cârd mare s-a rotit chiar lângă maşini. Bărbătuşul
s-a făcut cam mare. Asta-i decide soarta. Rămâne ultimul în momentul
desprinderii de pe pământ. Gâtul şi pieptul lui frumos sunt străpunse.
Plouă mărunt şi pătrunzător. Bucăţi de glod se lipesc de cizme. Mersul
e chinuitor. Vânătorii sunt uzi până la os. Hunter merge uşor aplecat. Cerul
este cenuşiu şi rece. Este îngândurat.
Cum să facă din lut şi apa, dacă nu e Dumnezeu, acel ceva care să ridice
privirea spre rădăcinile noastre cereşti?...
Vânătorule de clipe, tu nu ştii. Curiozitatea duce spre capcană. Ea îl
aşteaptă pe omul fără şansa de salvare şi drum înapoi. Numai Allah, după
proverbul din răsărit, este milostiv. Cât timp eram la vânătoare omitea să
numere zilele.
Sunt potârnichi rănite. Ele fug printre floarea-soarelui decapitată. Se grăbesc
să intre în iarba uitării. Să se ghemuiască în fiinţa lor sălbatică. Hunter
Ex Ponto nr.3, 2010
79