Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

Este diversificată mult reţeaua facultăţilor de profil. Pe lângă cele tradiţionale
– din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca –, sunt reactivate secţiile de Istorie
din fostele institute de 3 ani (din Bacău, Constanţa, Oradea, Piteşti, Sibiu,
Suceva, Timişoara, Târgu-Mureş – în cadrul universităţilor de Stat); respectiv
sunt înfiinţate secţii în cadrul unor mai vechi universităţi (la Craiova) sau în noi
universităţi (la Alba Iulia, Galaţi, Arad); de asemenea, sunt înfiinţate facultăţi
de Istorie în cadrul unor universităţi private – „Dimitrie Cantemir”, „Hyperion”,
„Spiru Haret” (toate din Capitală). În cadrul muzeelor judeţene este structurată
o reţea de cercetare – cu precădere în domeniul arheologiei antice şi medievale
–, cu foarte frumoase şi preţioase rezultate; unele din acestea, precum
Muzeul Vrancei (manageriat de istoricul Horia Dumitrescu), ori Muzeul Brăilei
(condus de autentici profesionişti, medievistul Ionel Cândea şi arheologul
Valeriu Sârbu) – au devenit, prin acţiunile ştiinţifice, editoriale şi naţional-culturale
organizate, veritabili poli ai ştiinţei istorice româneşti de astăzi.
Pe fondul marilor mutaţii politice, sociale şi culturale ce au loc în cele două
decenii postdecembriste – se reconfigurează şi ansamblul obştii slujitorilor
lui Clio. Membrii acesteia nu erau într-o unitate de vederi nici în vremea regimului
totalitar; este o realitate ce se va adânci în perioada „de „tranziţie”,
mai vechile animozităţi, vanităţi şi orgolii personale/profesionale putându-se
manifesta, acum, în voie, augmentate fiind şi de simpatiile/opţiunile politice şi
mental-culturale divergente (atunci când nu erau de-a dreptul opuse). Există,
în fapt, o relativă comunicare, din punct de vedere ştiinţific, între istoricii din
principalele centre universitare şi de cercetare (relevante sunt în acest sens,
între altele, numele participanţilor la volumele omagiale).
Lipsa de relativă unitate este dată şi de inexistenţa, în fapt, a unui organism
naţional profesional relevant al slujitorilor lui Clio, cercetători sau profesori. Valoroasa
Societate de Ştiinţe Istorice din România (S.Ş.I.R.) (constituită în 1949,
în contextul epocii, sub denumirea de Societatea de Ştiinţe Istorice, Filologice
şi Folclor; din 1968 este de sine stătătoare – a avut ca preşedinţi, succesiv,
pe Petre Constantinescu-Iaşi /1968-1977/, Ştefan Pascu /1977-1991/, Nichita
Adăniloaie /1991-1998/, Ioan Scurtu /1998-), îşi manifestă, în continuare,
viabilitatea (anuarul „Studii şi articole de istorie” rămâne una din însemnatele
reviste de specialitate din România); acţiunile în plan local sunt susţinute
însă prin merituoasa implicare a câtorva profesori – din aproximativ jumătate
din judeţe, ale căror filiale şi-au păstrat şi dezvoltat structurile –, animaţi de
necesitatea continuării unor tradiţii şi a impunerii Societăţii în viaţa culturalştiinţifică
naţională şi, mai ales, locală. Pe lângă această instituţie-simbol a
slujitorilor lui Clio, în decembrie 2003 s-a născut un organism ce s-a dorit a
fi revigorant şi „concurent”, cu rezultate neconcludente însă – fără a avea,
în fapt, o reprezentare teritorială naţională –, Asociaţia Profesorilor de Istorie
din România (APIR-Clio), afiliată şi ea (ca şi S.Ş.I.R.) Asociaţiei Europene
a Profesorilor de Istorie (EUROCLIO) (preşedinţi: Vlad Nistor /2003-2005/,
Mihai Manea /2005-/). Tot la Bucureşti, studenţii pun bazele, încă în 1990,
ale unei organizaţii profesional-ştiinţifice proprii, Societatea de Studii Istorice
„Erasmus” (cu merituoasa tipărire, anual, a revistei „Erasmus”). La Timişoara,
universitarul Radu Păiuşan întemeiază, în mai 1990, Asociaţia Istoricilor Bănăţeni
(şi editează, în perioada 1992-1994, revista de cultură istorică „Clio”).
La Cluj-Napoca, în 1991, din iniţiativa istoricilor universitari Pompiliu Teodor
şi Nicolae Bocşan, fiinţează (timp de un deceniu) Asociaţia Istoricilor din
Transilvania şi Banat, respectiv Asociaţia Tinerilor Istorici din Transilvania şi
Banat (au editat şi un buletin informativ sub titlul „Istoria Azi”). La Iaşi, în aprilie
Ex Ponto nr.3, 2010
195