Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

„Vasile!”. Îşi face apariţia de jos un bărbat trecut de 60, voinic, braţe vânjoase,
bronzate, chiloţi decenţi, maieu.
În tinereţe, fost campion naţional, pe vremea când starul mai intra în
competiţii olimpice. „Unde-i Matei?” „După apă plată! Vine imediat!”.
„Vai. Dacă ne răsturnăm?”. „Nici o grijă!”. „Şi eu, ca o proastă, mi-am
lăsat bikini la hotel!”
Hop şi Matei. Tânăr, atrăgător, a alergat şi el, nu de prea multă vreme pe
un olandez zburător. „Matei!”. „Da, boss!”. „Două pahare de gin tonic pentru
bar... vrea cineva jamaica de la mama de- acasă, sau…”. „Nuuu! E prea cald!”.
„Atunci, la cucoane, un cockteil rece, pune şi de-alea şi de-alea”.
„Vasile!”. „Da, şefu’”. „Desfă frânghiile şi valea”. ,,Parâmele, şefu’. Şi
barbeta”. „Prostii de-ale voastre. Eu cobor în cabină să mă dezabiez. Până
atunci dă-i drumul şi ai grijă să nu te încurci în tinichelele alea de la vecini”.
„Balize, sunt balize, şefu’. Ridicăm şi velele?”. „Nu, că speriem cucoanele”.
„Vai, să nu cumva...”
Şefu’ dispare pe scări, în cabină. Mârâitul motorului pus la relanti. Înaintare
lentă de-a lungul digulul de larg, degete cu unghii sidefii crispate pe copastie.
Bossul apare radios, chiloţi mulaţi, uşor săltaţi la vintre, burtă proeminentă,
tricou marinăresc, caschetă adecvată, cu cocardă de yachtman.
„Aaaa…! Păi de ce nu mi-ai spus, domnule şi mie... !”. „Numai să nu nenecăm!
Mi-e frică!”. „Nici o grijă”. Urmează digul nou, împânzit de stabilopozi,
arici masivi, barca lunecă lent până la ieşirea din avanpost, apoi începe să
se clatine, în ritmul anemic al valurilor.
„Vai”. „Nici o grijă. Vasile!” „Da, şefu’”. „Vezi că la dreapta…”. „Tribord,
şefu’”. „Lasă gura. Anul trecut, când am fost până-n Ciclade o furtună că intra
botu-n val şi parcă, atunci când te trecea, parcă loveai cu burta de pământ”.
„Coca, şefu’! Şi prova, nu botul!”. „Taci!... cu burta sau cum dracu-i zice ăsta
de pământ. Vreau una cu stabilizator, nu contează banii, contează viaţa pe
mare, domnule, de care n-am avut parte-n copilărie că mă lua tata care era
zugrav, să trag cu şpaclul. Matei, dormi? Mai adu un rând!”.
Mare deschisă, neagră-cenuşie. „Eu mă jucam” – zice bărbuţă, acoperit
cu o eşarfă fluturândă – „cu vaporaşe de hârtie, mai târziu am aflat c-am avut
flotă, ne-au furat-o…”. „Fără politică, am zis!”.
Motorul toarce, vântul adie la fel de politicos. „Matei!”. „Ordonaţi, boss!”.
„Ridică prelata să nu ne prăjim cucoanele. Trecem la o gustărică”. „Şi încotro
mergem, şefu’?”. „Până la vapoarele alea de-acolo”. „Da, din radă!”. „Până
la vapoarele alea din radă, na, dacă vrei tu. La două avem rezervate locuri
Ia Marco Polo. Bagă viteză!”.
„Vai, mi-e frică de mor!”. Pălăria senioarei tremură, se zbuciumă, se desprinde
de coafură şi zboară dusă de vânt spre alte orizonturi.
„Ah”. „Păcat de ea” - zice tinerica, al cărui păr acoperit de turban desfide
situaţia. „Pe coasta de Azur există magazine specializate pentru mers
pe barcă”. „Zău? La anul dacă mergem...”. Puţină tăcere, foşnetul valurilor
despicate de etravă.
„Ce să-i faci, la noi nu se poate. N-avem infrastructură, domnule, aici e
nevoie de credite...”. „Fără afaceri, ţi-am zis...! Ai dreptate acolo unde presupun
că vrei să baţi. Ceva mai multă cultură nautică - uite abia încăpem în…
carlinga asta...”. „Cokpit, şefu’, v-am zis”. „Gura ta spurcată. Vezi că te tai de
la primă. Şi nu-l mai lăsa pe Matei să bage gagici în barcă. Matei, s-aude? Mai
adu încă un rând şi uit de părul ăla blond-sandre, răsfirat prin salon. Zgudui-o
şi tu mai cu milă, săraca!”
Ex Ponto nr.3, 2010
67