Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

literatură interbelică. eseu
ANA DOBRE
Realităţi stroboscopice
Poliptic de viaţă evreiască
R
Ex Ponto nr.3, 2010
ealitatea în care trăim şi la care ne raportăm cel mai adesea îmi apare ca o
strobofotografie, înregistrând intermitent, pe unul şi acelaşi negativ, poziţiile
corpurilor în mişcare în funcţie de lumină, prin întreruperea periodică sau
obturarea acesteia. Trăirile noastre, sentimentele, decepţiile sau eşecurile
înregistrează pe acest negativ stările interioare, particulare şi personale,
iar jocul de lumini şi umbre le stabileşte importanţa şi le fixează în imagini
particulare, unice.
Pe acelaşi negativ al realităţii, însă, se înregistrează alte şi alte trăiri,
sentimente, decepţii, eşecuri, aspiraţii, speranţe. De aceea, este sau pare
aceeaşi, dar este şi pare de fiecare dată, ca-n experienţele impresioniştilor,
alta. Realitatea pe care o gândim, la care medităm devine lumea noastră. În
interiorul ei visăm, ne facem planuri, iubim, urâm sau detestăm. Realitatea
pe care o reconstruim este alta, o realitate stroboscopică, o strobofotografie
în care proiectăm lumina şi umbrele prezentului şi trecutului nostru. Orice realitate
este dramatică atunci când este în relaţie directă cu omul, atunci când
intervine agresiv în viaţa cuiva, fără ca voinţa să o ceară. Omul este atunci
victima acestei realităţi, căci închide lumina şi, reducând speranţa, distrugând
orizontul de aşteptare îl aşază într-o beznă terifiantă. Aşa intervine teroarea
istoriei, aşa devine omul o zeitate înlănţuită de circumstanţe.
O asemenea realitate mi se destăinuie a fi aceea din anii premergători
celui De-al Doilea Război Mondial, receptată direct şi tragic, în astfel de imagini
stroboscopice, de scriitori cu aceeaşi identitate spirituală, dar personalităţi
artistice diferite - Max Blecher, Mihail Sebastian, Giorgio Bassani.
Pentru Max Blecher, realitatea pe care o receptează hiperlucid este vizuina
luminată, irealitatea imediată, cea percepută de pe patul de suferinţă, metafore
ale unei lumi care i se revelează în astfel de strobofotografii: „Irealitatea şi
ilogismul vieţii cotidiene nu mai sunt de mult pentru mine vagi probleme de
speculaţie intelectuală: eu trăiesc această irealitate şi evenimentele ei fantastice.
Întâia libertate pe care mi-am acordat-o a fost aceea a iresponsabilităţii
actelor mele interioare unul faţă de celălalt – am încercat să rup bariera consecinţelor
şi – ca o onestitate faţă de mine însumi, am căutat să ridic la egal
de lucidă şi voluntară valoare orice tentaţie a halucinantului. Cât însă şi cum
îşi dezvoltă în mine suprarealitatea tentaculele ei, nu ştiu şi n-aş putea şti.
100