Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr.3, 2010
se prezenta la fel de vinovat sau de nevinovat ca ceilalţi. Numai cei care îl
cunoşteau îndeaproape şi ştiau de prietenia sa cu acrobatul aveau un motiv
puternic în apărarea lui. Însă pentru pleşuv, acestea nu reprezentau decât
vorbe, fără acea încărcătură convingătoare ce se oferă la luarea de contact
direct cu realitatea, care şi ele aveau să pălească la cea dintâi punere la
îndoială. Cine ar fi mers atât de departe încât să creadă că tocmai din împrejurarea
de a fi prieteni să se fi născut acel temei care să-i învrăjbească în aşa
fel încât să-i îndemne la a se ucide? Doar exista o grămadă de cauze pentru
aceasta. Banii, o femeie, invidia. Şi atunci? Procurorul nu făcu însă deosebire,
socotindu-i pe toţi deopotrivă de suspecţi. Şi atunci, luându-i la întrebări în
ordinea părăsirii de către ei a culiselor, încercă să reconstituie firul lucrurilor
şi perioada cât fiecare se găsise prins în derularea lui, cât timp se aflase în
arenă şi cât în afara sa, singur ori doi sau mai mulţi împreună, căci ipoteza
mai multor ucigaşi i se arăta la fel de credibilă ca cea a unuia stingher.
- Din ce am auzit până acum, rezultă că aţi fost cel mai apropiat de victimă,
spuse el după câteva clipe de gândire, răsucind un pix între degete şi lovind
cu vârful lui în tăblia mesei.
- Da, se mohorî Miki, ca şi cum s-ar fi simţit acuzat de aşa ceva.
- Prin urmare, sunteţi persoana care cunoaşte cele mai multe aspecte despre
victimă. Ne puteţi ajuta în mai mare măsură decât ceilalţi să facem lumină
în acest caz. De aceea, vă propun să cooperaţi la bunul mers al anchetei.
- Îmi dau întreaga silinţă spre a vă răspunde la ce vă interesează. Sunt
la fel de preocupat ca dumneavoastră să se afle adevărul.
- L-aţi cunoscut pe acrobat înainte de a veni în trupa aceasta?
- Abia atunci l-am întâlnit întâia oară.
- Aţi folosit aceeaşi cabină?
- Chiar aşa.
- Cine a decis asta?
- Directorul circului. Ceilalţi colegi ocupau cabinele câte doi. Numai eu
eram singur. A hotărât ca Alexandru să stea cu mine.
- V-a deranjat?
- Dimpotrivă. Nu ştiu dacă mă înţelegeţi. Eu nu am pe nimeni. Sunt singur.
Pe Alexandru l-am considerat un frate mai mic. M-am bucurat când a
primit să stea cu mine. Nu mai eram singur, aveam şi eu cu cine schimba o
vorbă, nu mă mai plictiseam de moarte în nopţile lungi. Un suflet de om mi
se găsea alături. Poate că dumneavoastră nu cunoaşteţi ce înseamnă să fii
singur. Singurătatea este un blestem. Omul nu trebuie să fie singur. Şi nici
să se lase copleşit de singurătate. Ci s-o lepede, s-o alunge, să fugă de ea.
Pentru că ea te macină şi te ucide ca o otravă nesăţioasă. A fost, de altfel, unul
din motivele care m-au mânat să mă angajez într-un circ ambulant. Nu mai
puteam îndura singurătatea. Se încheia programul, publicul părăsea arena,
se aşternea peste ea liniştea aceea adâncă, apăsătoare şi aşa de tristă a
arenelor pustii şi răvăşite de după spectacol, şi eu mă schimbam în cabină şi
mă grăbeam să ajung acasă. Dar aici nu mă aştepta nimeni. Ci doar o cameră
rece, întunecată şi neprietenoasă. Ţiuiau asurzitor pereţii. Mi se părea că se
strâng în jurul meu. Parcă stăteau să se prăbuşească peste mine şi să mă
strivească. În scurtă vreme, am devenit pradă alcoolului. În principal, dintr-o
altă pricină, care nu interesează ancheta. Dar şi ca să pot străbate prin timp,
să-l suport mai uşor, să uit. Îmi omoram timpul. Însă, în aceeaşi măsură, mă
ucideam şi pe mine. Atunci, am ales circul ambulant. Spre a mă salva. Aici,
suntem mai mulţi la un loc. Şi chiar dacă nu alcătuim o familie, cel puţin nu
46