Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

– partide şi oameni politici, monarhia, campania din Est a Armatei Române,
relevarea documentară a complexităţii personalităţii mareşalului Ion Antonescu
– în contextul malaxorului istoric al perioadei celui de-al Doilea Război
Mondial –, Dobrogea de Sud (Cadrilater) Basarabia şi Bucovina, românii de
peste hotare (aromânii, cel puţin, fuseseră, până în 1989, aproape complet
„uitaţi”), istoria „comunismului” (mai ales a instituţiilor sale politice şi represivinformative
şi a „Epocii Ceauşescu”) şi a sistemului concentraţionar, cenzura
ş.a.; dar şi noi interpretări (de pildă: „demitizarea” în concepţia profesorului
Lucian Boia), ori tehnici şi metode de investigare istorică ş.a.
Un succes al istoriografiei postdecembriste îl constituie, fără îndoială,
elaborarea, sub egida Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie (preşedinte,
în perioada respectivă era – din 1993 – acad. Dan Berindei; i-a urmat, la
conducerea secţiei – în anul 2005 –, acad. Alexandru Zub; din 2009 – acad.
Alexandru Vulpe) a tratatului de Istorie a Românilor, dezideratul istoricilor
români din perioada regimului totalitar. În ciuda criticilor şi observaţiilor aduse
– unele îndreptăţite, ce ţin mai ales de dimensiunea unităţii tematice, altele
exprimate pe fondul unor dispute şi orgolii profesionale şi personale –, cele
nouă volume tipărite până acum relevă stadiul de exprimare ştiinţifică, la nivel
academic, al cercetării istorice naţionale.
Cercetătorii antedecembrişti îşi continuă cu succes activitatea, iar alături
de ei se formează, treptat, noi generaţii de slujitori ai lui Clio (inclusiv, de
exemplu, prin abordările tematice la tradiţionala, deja, Şcoala de Vară de la
Sighetul Marmaţiei, concretizate în preţioase volume documentare) sau în
cadrul noilor institute şi centre de cercetare. Teme abordate şi până acum,
sunt, în continuare, amplu reprezentate printr-o multitudine de titluri (nu întotdeauna,
este adevărat, la un nivel ştiinţific ca atare; alături de istorici cu
pregătire ştiinţifică sunt şi numeroşi autori diletanţi) – istoria locală (mai ales
sub forma monografiilor), a presei, a bisericii, istoria militară, istoria economică,
a minorităţilor naţionale, a culturii ş.a.; se dezvoltă considerabil memorialistica,
se editează foarte utile dicţionare de personalităţi locale etc.
Ar fi hazardant, desigur, a prezenta, fie şi selectiv, o suită de nume ce
pot ilustra Istoriografia din ultimele două decenii. O voi face, totuşi, prin enumerarea
numelor acelor autori pentru care colegii ori discipolii au crezut de
cuviinţă a le onora activitatea la atingerea unor vârste semnificative (60 de ani
/dar şi 50, sau chiar 45 – sic!/, şi peste; 65, 70, 75...), la care personalitatea,
este, în esenţa sa, împlinită ca atare; anume – prin publicarea unor volume
omagiale (onorări prezente, sporadic, şi în perioada României socialiste; în
anii ’80 însă – pe fondul exacerbării cultului personalităţii –, aproape de loc,
cu excepţia onorabilă a eforturilor unora dintre discipoli).
Este vorba despre volumele închinate lui: Dinu Adameşteanu (1913-2004)
(1996, Cluj-Napoca); Ion Agrigoroaiei (n. 1936) (2002, Iaşi /şi în „Analele
ştiinţifice ale Universităţii «Al.I. Cuza» Supliment. Supliment, 2002-2003/);
Dorin Alicu (2009, Cluj-Napoca); Iulian Antonescu (1932-1991) (2002,
In memoriam); Ion Şt. Baicu (n. 1934) (2004, Ploieşti); Constantin Bălan
(1928-2005) (2009: In memoriam); Mihai Bărbulescu (n. 1947) (2007); Ligia
Bârzu (1930-2003) (1997); Doina Benea (n. 1944) (2004, Timişoara); Dan
Berindei (n. 1923) (2001, Focşani; 2003); Nicolae Bocşan (2007 – trei volume:
două la Cluj-Napoca, unul la Timişoara); Cornelia Bodea (1916-2010) (2001,
Iaşi; 2006); Leonid Boicu (1931-1997) (1996, Iaşi); Stelian Brezeanu (n. 1942)
(2002); Constantin Buşe (n. 1939) (2000; 2004, Focşani; 2009); Gheorghe
Buzatu (n. 1939) (1999, 2009 /vol. I-II/ – în ambii ani la Focşani; 2009,
Ex Ponto nr.3, 2010
197