Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr.3, 2010
ter – şi tu nu l-ai cunoscut. Atât ţi se cerea în schimbul tuturor bunătăţilor pe
care Dumnezeu le-a avut pentru tine: să veghezi. Şi nu ai vegheat. Sau nu ai
văzut – pentru că orgoliul ţi-a pus solzi pe ochi. …Iosef Hechter, nu simţi că
te cuprinde frigul şi întunericul?” 28 .
Prefaţa, „de o cruzime rece, metodică şi indiferentă”, cum o considera
Mihail Sebastian 29 îi fusese cerută lui Nae Ionescu în 1931 când scriitorul,
întors de la Paris, se gândea la un roman care să trateze tema iudaismului,
temă care-l preocupa. Din 1931 până în 1934, când romanul apare, se
produsese o schimbare majoră în contextul politic european – toată Europa
alunecase spre dreapta, spre extrema dreaptă. Astfel o prefaţă indiferentă,
fără nici un fel de miză politică, banală într-un context normal, devine una
profund angajată, depăşeşte marginile literaturii prin miza politică pe care i-o
imprimă Nae Ionescu, ideologul grupărilor de extrema dreaptă. Asupra acestui
fapt reflectează Mihail Sebastian în articolul Nae Ionescu şi iudaismul:
„Dacă 1931 fusese un an antisemit, 1934 se pregătea să fie un an huliganic.
În deschizătura acestui compas încape prefaţa profesorului Nae Ionescu” 30 .
Radiografia realizată de Mihail Sebastian este foarte exactă. El vede lucrurile
trans-istoric, din perspectiva fiinţei umane, a condiţiei umane tragice, a normalului
într-o evoluţie istorică eliberată de patimi, conştientă: „Ce s-a întâmplat din
iulie 1931, când această prefaţă a fost cerută şi promisă, până în iunie 1934,
când ea a fost scrisă şi tipărită? O totală alunecare a Europei spre dreapta.
În mai puţin de trei ani, toate iluziile ce sprijineau continentul s-au destrămat,
toate rezervele şi formulele democraţiei au căzut, toate punctele de reper ale
păcii s-au pierdut. A fost un adevărat măcel, în care au sucombat şi spiritul
de la Locarno şi conferinţa dezarmării, şi Societatea Naţiunilor. În această
dezagregare rapidă a tuturor iluziilor sau ipocriziilor europene, forţele socialiste
şi democrate intrau într-un groaznic declin, în timp ce fascismele de tot soiul
cunoşteau un brusc reviriment şi o febră dintre cele mai active. La Viena, la
Madrid, la Berlin, la Bruxelles, adică în patru din cele mai serioase redute ale
sale, social-democraţia se descompunea. Steaua aventurii se lumina singură
pe acest cer european sumbru. Guvernul Hitler din primăvara 1933 încorona
catastrofal seria de disoluţii şi prăbuşiri europene. După o străveche obişnuinţă
istorică, evreii aveau să plătească ei delirul, demenţa şi disperarea tuturor” 31 .
Stroboscopia este o autoscopie, realitatea ca „irealitate” a lumii, ca viziune
a eului propriu, a destinului său. Omul nu mai poate ignora istoria. Destinul
său se intersectează cu destinul poporului său, cu destinul însuşi al lumii în
care trăieşte.
Când medita asupra naturii profesorului său Nae Ionescu, „directorul de
conştiinţă” al generaţiei sale, în articolele Nae Ionescu şi Nae Ionescu şi
iudaismul, Mihail Sebastian, „huliganul”, se străduia lucid să nu omită nici
luminile, nici umbrele mentorului, într-un exerciţiu lucid al propriei conştiinţe:
„Mă întreb dacă omul acesta este făcut pentru victorii. Probabil că nu. Victorii
a avut, şi încă foarte mari. Dar le-a lăsat pe toate în drum şi s-a dus să caute
altceva, mereu altceva. Nu e un om infailibil. E probabil că a făcut mari erori,
e probabil că va mai face. Dar nu asta mă întristează. Ştiu că luptele lui, victoriile
sau căderile lui nu sunt esenţiale. Ştiu că dincolo de ele, triumfător sau
învins, rămâne un om frământat, un om trist, un om singur. Despre acest om
vorbesc, în acest om am crezut” 32 .
În privinţa conţinutului acestei prefeţe, el revine lucid şi coerent, ca-n
Jurnal, şi notează cu liminară sinceritate, dezamăgirea că profesorul n-a
putut fi la înălţimea piedestalului pe care i-l ridicase în suflet şi că dăduse prin
108