Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr.3, 2010
moins couverte de perles et de pierreries, languide, sur des peaux de bêtes, à
proximité d’un squelette ou d’un crâne. 7 Amestecul de efect fastuos dintre luxul
exorbitant, morbiditate şi animalitate conferă fascinul decadent scenelor-tablou
dramatizate exponenţial în care diva apare. Până la urmă, şi Theda Bara nu
era, pour les conaisseurs, decât un pseudonim, anagrama lui Arab Death. I
se confecţionează actriţei, pe numele real, Theodosia Goodman, - ironie a
soartei, numele real este ultragiant de benign - un trecut mitologic oriental pe
măsura rolurilor interpretate, „née sur les rives du Nil, de l’union d’une artiste
français et d’une princesse arabe, investie de pouvoirs occultes, cause du
suiccide de nombreux hommes du monde.” 8 Dubla provenienţă oriental-arabă
şi occidentală statuează termenii aventurii europene în Orient, iar Eliade
se lăsa atras în adolescenţă de personalitatea colonelului Lawrence, cartea
pe care o şi traduce şi al cărei reflex se întrevede în incipitul unei povestiri
ezoterice precum La ţigănci.
Între timp, Rudolph Valentino îşi construia faima cinematografică interpretându-l
pe celebrul colonel şi mai târziu un alt actor englez, Peter O’Toole
se va remarca în acelaşi rol. La rândul său, prinţesa-mamă întruneşte datele
unei femei fatale, amestecând ocultismul şi fascinul celor o mie şi una de
nopţi arabe cu povestea de dragoste pentru europeanul artist şi aventurier.
Fiica „păstrează” atributele devoratoare ale prinţesei arabe şi talentul tatălui,
investite cu maximum de profit pe scena marelui ecran. Cinematografia se
inspiră din pictură, pentru decoruri, costume, dar şi atitudini care se regăsesc
în primele pelicule, aşa cum atitudinea Sfinxului lui Von Stuck se regăseşte
în fotografii cu un conţinut erotic evident împins spre pornografie. La început,
cinematograful are în faţă modelul picturii, al fotografiei şi al teatrului, pe măsură
ce-şi dezvoltă o dinamică vizuală proprie. „Cette esthétique doit en réalité
beaucoup aux illustrateurs et aux peintres du XIXe s.: Gustave Doré, John
Martin (qui avait illustré Le Paradis perdu de Milton dans un style „babylonien”),
Alma-Tadema, Bontet de Monvel, peut-être (pour Jeanne d’Arc).” 9
Femeia fatală se reîntoarce pe scena orientală în Intolerance (1916) al lui
D.W.Griffith, pe care decorurile flamboiante l-au făcut celebru, unde preotesele
templelor dragostei „virgins of the sacred fire of life”, îmbrăcate foarte sumar,
par să se consacre unei senzualităţi „tipice” metropolei babyloniene. Avem în
filmele lui D.W.Griffith „une eblouisante osmoze technique, une histoire réaliste
et contemporaine, la vie du Christ, l’évocation de la Saint-Barthlemy et la chute
de Babylone. 10 Marea scenă antică era deschisă astfel şi cinematografului,
însă nu cu tragediile eline, ci cu scenele orgiastice ale Romei decadente sau
ale Babylonului sau Egiptului, unde erotismul rafinat şi libertăţi inconceptibile
moralei burgheze apar în întreaga lor splendoare degradată. Cinematograful
redă decadenţa dezirabilă şi o relaxare a moravurilor pe care o aduseseră în
discuţie descoperirile succesive ale Americii şi ale arhipelagurilor din Oceania
şi pe care Gauguin o va căuta în zadar în Tahiti, dar şi Knossosului şi culturii
miceniene, a Greciei preclasice de către Sir Evans. Adoptând posturi lascive
sau arborând atitudini de devot, „preotesele templului dragostei” relevă şi
homosexualitatea feminină, chiar dacă aceasta nu apare explicit în film. Poetul
decadento-simbolist D. Karr realiza, în epocă, un tablou al senzualităţii
corupte în „Lesbiene”: „Dorm întinse, doborâte de atingeri lenevoase/ Corpuri
goale-nfiorate peste blănile de leu,/ Din călcâie până-n creştet le pătrunde-ncet
prin oase/ Voluptăţi omorâtoare cu parfum dulce şi greu.” 11 , tablou-clişeu al
epocii pe care filmul îl va evoca cu lux de amănunte.
130