Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

I.D. Ştefănescu (1886-1981) (1997, Iaşi: In memoriam); Ştefan Ştefănescu
(n. 1929) (2000, 2009 – ambele la Brăila); Marcel Ştirban (n. 1932) (2002,
Târgu Mureş); Gabriel Ştrempel (n. 1926) (2006, Satu Mare); Gemil Tahsin
(n. 1943) (2003, Constanţa); Pompiliu Teodor (1930-2001) (2000, 2003: In
memoriam – ambele la Cluj-Napoca); Răzvan Theodorescu (n. 1939) (2004,
2009); Ion Toderaşcu (n. 1938) (2004, Iaşi); Dumitru Tudor (1908-1982)
(2001, Timişoara: In memoriam); Lucia Ţeposu Marinescu (n. 1935) (2005);
Nicolae Ursulescu (n. 1943) (2009, Iaşi); Virgil Vătăşianu (1902-1993) (2002,
Oradea; 2002, Cluj-Napoca – ambele: In memoriam); Vasile Vesa (n. 1939)
(2000, Cluj-Napoca); Gheorghe Zbuchea (1940-2008) (2009: In memoriam);
Alexandru Zub (n. 1934) (1994, 2005, ambele la Iaşi; 2009, Bucureşti/Brăila).
(Este de arătat, totodată, faptul că în revistele de specialitate sunt dese referiri,
sub forma unor articole de sine stătătoare, la activitatea istoricilor români din
zilele noastre.)
Fertila activitate istoriografică din ultimele două decenii se regăseşte
îngemănată, sintetic, în cadrul valorosului instrument de lucru care este Bibliografia
istorică a României – ce apare, sub îngrijirea laborioşilor istorici de
la Cluj-Napoca – unde exista o şcoală bibliografică cu experienţă, ilustrată în
primul rând de Ioachim Crăciun (1898-1971) –, o dată la cinci ani, din 1970.
Dinamica referinţelor ante/ şi post-decembriste, este, prin ea însăşi, pilduitoare
– 7.701 (1944-1969), 9.920 (1969-1974), 9.986 (1974-1979), 12.909
(1979-1984), 10.584 (1984-1989), 11.550 (1989-1994), 19.159 (1994-1999),
31.457 (1999-2004), 11.575 (2004-2006), 9.759 (2007-2008. Partea I) (nu
trebuie ocultat, totuşi, faptul că multe dintre referinţe sunt, pe fond, „fantaste”,
în sensul că – pe fondul libertăţii de expresie – aparţin unor veleitari sau reiau,
pastijând, materiale deja publicate; după cum însă, pe de altă parte, nu sunt
incluse cărţi şi studii importante).
Revenirea României, în urma evenimentelor din Decembrie 1989, amplu
şi din diverse unghiuri interpretative şi documentare, analizate şi comentate
– cu o determinantă injoncţiune externă, în condiţiile inexistenţei unei mişcări
disidente şi pe fondul pasivităţii populaţiei –, la regimul democratic pluripartidist,
a influenţat, benefic, şi Istoriografia.
În ultimele două decenii, ca şi în alte segmente şi zone ale societăţii, nu
au existat, pe fond, fracturi totale în spaţiul istoriografic românesc; dincolo
de, se înţelege, ajustările instituţionale ca atare; ca şi, în cazuri particulare,
de fricţiuni personale ţinute până atunci în surdină, şi care, în noul regim al
libertăţii de opinie, se defulau la diferiţi parametri (în funcţie şi de trăsăturile
de caracter şi temperamentale ale respectivilor preopinenţi, ani de zile colegi,
altminteri...). În rest, slujitorii scrisului istoric confirmaţi până atunci au continuat
să se afirme prin lucrări ştiinţifice, în prelungirea preocupărilor lor tematice,
dar şi prin abordarea unor noi problematici.
Diversificarea tematică a Istoriografiei ultimelor două decenii este considerabilă,
în primul rând prin publicarea de lucrări referitoare la istoria României
din perioada socialistă. Apar, totodată – se înţelege –, noi generaţii, tineri
cercetători, cei mai mulţi dintre ei dovedind pasiune şi onestitate în slujirea
muzei Clio. Se diversifică, de asemenea, reţeaua de institute şi centre de
cercetare, sporeşte rolul muzeelor şi al facultăţilor de profil în cercetarea
ştiinţifică; apar noi publicaţii ştiinţifice sau de cultură istorică. Pe de altă parte
însă, pe fundalul abordărilor profesioniste se insinuează, cu precădere prin
mass-media – dar şi prin multe lucrări de sine stătătoare, lesne de publicat
Ex Ponto nr.3, 2010
199