Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

În filmul lui Cecil B. DeMille 12 , Manslaughter (1922), două lesbiene se
sărută într-un cadru orgiastic, cinematograful atinsese un vârf al libertinismului
şi îndrăznelii. Un alt avatar al femeii fatale îşi face apariţia pe marele
ecran cu filmul Cleopatra (1917) produs de Fox Film Corporation având-o în
rolul principal pe aceeaşi Theda Bara. Cleopatra apare înveşmântată sumar,
acoperită de bijuterii asemeni Salomeei lui Gustave Moreau: conturul sânilor
este subliniat de două vipere de aur încolăcite pentru a configura cupa sânului,
iar actriţa poartă o mantie cu o broderie fină. Cecil B. DeMille realizează
peste aproape două decenii un alt film Cleopatra (1934), unde regina Egiptului
(Claudette Colbert) apare ca o curtizană, seducându-i deopotrivă pe Cesar
(Warren William) şi Antoniu (Henry Wilcoxon), filmul conţinând scene picante
ale lumii orientale ca tablou orgiastic de bordel, tipic pentru rafinamentul satrapiilor
orientale unde feminităţii subjugate şi crude îi este asociată nu doar
nuditatea, ci şi blana felinelor mari. Egiptul, Roma, Babylonul reprezintă unul
şi acelaşi topos al decadenţei, scena de splendoare şi cruzime, de lux şi
moarte, pe care o ilustrează cu un ceremonial propriu eroii divinului Marchiz.
O simplă trecere în revistă a producţiilor regizorului J.Gordon Edwards edifică
asupra gustului pe care-l satisface cinematograful, popularizând o parte a
recuzitei estetice decadente: Cleopatre (1917), The Rose of Blood (1917),
Madame du Barry (1918), Salomé (1918), The She-Devil (1919), The Siren
Song (1919).
Trebuie să ne deplasăm în Rusia pentru a regăsi atmosfera de lux oriental
şi măsura extazei decadente obţinute prin asocierea delectabilului erotic cu
tortura în The Scarlet Empress (1934) al regizorului Josef von Sternberg.
Marlene Dietrich joacă rolul Sofiei Fredericka, devenită Ecaterina cea Mare
care prezidează indirect la execuţia barbară a rivalilor sau oponenţilor. Scenele
de tortură au un deschis conţinut erotic, deschid viziunile de coşmar ale regiei
sadiene: trageri pe roată, nuduri feminine arse pe rug, decapitări. Ecaterina
cea Mare apare ca o femeie fatală, depravată sexual, delectându-se cu
suferinţa victimelor şi trecând în revistă trupele imperiale cu un bici în mână
în ipostaza de dominatrix, în timp ce Germania privea spre Rusia sovietică
ca la obstacolul principal în drumul ei spre cucerirea Europei.
Homosexualitatea masculină apare pentru prima oară pe marele ecran
într-un film mut, Anders als die Andern (Diferit de ceilalţi, 1919), unde se distinge
cuplul format din pianistul Paul Korner (Conrad Veidt) şi studentul său
la şcoala de muzică, Kurt (Fritz Schultz), cele două personaje întâlnindu-se
destinal într-un bar pentru gay. Primul se va sinucide ca urmare a unui şantaj
care ar fi divulgat înclinaţia sa sexuală şi l-ar fi pus la stâlpul infamiei, - legislaţia
condamna homosexualitatea, care va deveni cu atât mai incriminată în
regimul celui de-al treilea Reich. La Mateiu Caragiale vom avea expunerea
într-un registru estetic-idealizant a homosexualităţii în Remember şi într-un
registru buf, sarcastic, vituperant, în Craii de Curtea-Veche (1927) prin personajul
poreclit sugestiv Poponel şi unde se sugerează caracterul ei subversiv
prin infiltrarea în lumea diplomatică. Însă Mateiu Caragiale nu joacă rolul unui
moralist, nici pe cel al unui clinician, există deopotrivă la prozator fascinul şi
repulsia. În Remember, naratorul, prieten al lui Aubrey de Vere în care se
manifestă trăsăturile cele mai nobile ale unui aristocrat şi a unui cărturar de
excepţie, dar şi un homoerotism expus sub semnul fascinului şi al travestiului
flamboiant, refuză să afle circumstanţele sordide ale uciderii acestuia, „dandanaua”
caragialiană, pentru a păstra într-un medalion estetizant de mister
şi fascin imaginea acestuia. Dimpotrivă, se sugerează că homoerotismul
Ex Ponto nr.3, 2010
131