Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

literatură română contemporană. eseu
CRISTINA TAMAŞ
Parabola în romanul românesc modern
T
Ex Ponto nr.3, 2010
răsătura esenţială a psihologiei umane prezentată în literatura din perioada
comunismului era teama, o teamă difuză, resimţită într-o paletă complexă
de trăiri. De aceea, parabola biblică apare, în cele mai multe dintre romane,
ca un simbol sub care se disting toleranţa, iubirea de aproape, sacrificiul de
sine, iubirea chiar faţă de duşmani. Toţi scriitorii sau majoritatea lor s-au manifestat
într-un anumit mod specific, din care transpare o anumită nostalgie
asumată şi o tristeţe reală. Iar marea victorie a acestei literaturi a fost aceea
că ea a reuşit nu numai să se substituie realităţii ci chiar să o depăşească
uneori prin acurateţea prezentării. Limbajul dublu, esopic, parabolic, a fost
acela folosit de marii scriitori români care au reuşit să şi-l transforme într-unul
de profundă subtilitate. „Exercitat, rafinat, dus uneori la strălucire stilistică,
perfecţionat continuu de-a lungul întregii perioade comuniste, acest limbaj a
atins o mare subtilitate. Dar nu trebuie să ne amăgim cu alibiuri facile: oricât
de subtil, limbajul dublu rămâne structural inferior limbajului liber. Are o joasă
condiţie ontologică. Şi conţine pericole redutabile 1 .”
De altfel, unii dintre scriitorii reprezentativi ai acestei perioade, care au avut
un respect şi un cult pentru parabolă, au recunoscut cu onestitate adoptarea
acestei strategii ca una dintre căile pentru supravieţuire prin literatură. Într-un
interviu dat lui Dan Pavel, Mitropolitul Antonie Plămădeală afirma: „Noi ne-am
străduit să păstrăm vie conştiinţa de neam şi să promovăm valorile lui nemuritoare.
Nu am avut curajul să fim martiri. Nu puteai fi martir decât o singură
dată, ceea ce era inutil, iar mulţimea credincioşilor avea nevoie tot timpul de
apa cea vie a cuvântului lui Dumnezeu 2 .” Strategia a fost adoptată de întreaga
Biserică, prin rezistenţa din interior. Mitropolitul Antonie Plămădeală adoptă
această politică de aparentă pasivitate drept unica posibilitate de a învinge
regimul politic totalitar. În schimb, ca scriitor, Leonida Plămădeală publică în
1970 la Editura Eminescu unul dintre cele mai tulburătoare romane-parabolă
despre fenomenul totalitar şi puterea discreţionară. Este o carte despre
dictatură dar şi despre conştiinţă şi valorile ei. Dar, pentru a înşela „vigilenţa”
cenzurii, autorul plasează acţiunea acestui roman în Germania. Astfel, Trei
ceasuri în iad 3 dezvăluie, printr-un remarcabil joc de măşti, harul de romancier-dramaturg
al autorului care a fost închis timp de 17 ani, din 1948; a fost
la Jilava şi a muncit ca deţinut la canal, unul dintre locurile cele mai crunte
152