Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

LUCIAN GRUIA
Peştele
P
Ex Ponto nr.3, 2010
louase fără întrerupere două trei zile (când mai slab, când torenţial) şi Someşul
crescuse ameninţător. Singura şansă de pescuit rămânea balta. Cu toate
că aversele îşi făcuseră de cap toată noaptea peste Dejul natal, neavând
somn, m-am hotărât să plec la pescuit. Mi-am încropit câteva sandviciuri cu
margarină şi salam Victoria, am umplut un termos cu ceai fierbinte şi m-am
urcat la volan. Am pornit-o spre Gherla, ca să ajung apoi la salba de lacuri:
Ţaga - Sucutard - Lacu - Geaca - Tăul Popii - Cămăraşu.
Pe drum, am traversat Someşul Mic, care deversase în anumite porţiuni,
inundând un solar şi câteva căpiţe cu fân dintr-o gospodărie ţărănească. De
la Gherla spre Ţaga, pur şi simplu m-am îngrozit. La intersecţiile cu drumeagurile
nepietruite ce coborau de pe dealuri, şoseaua naţională era acoperită
cu pietriş şi nămol. Fusese rupere de nori!
Imensul lac Ţaga avea apa roşietică de la scursorile de pe dealurile
învecinate şi crescută cu vreo jumătate de metru. Vâltoarea de ierburi de la
capătul lacului Sucutard, era acoperită în întregime. La Geaca, nu-mi venea
să-mi cred ochilor. Deşi limpede, apa depăşise orificiul de supra-plin şi lovea
mugind peretele din spatele stăvilarului. Era o incintă descoperită, din beton
armat, în care se zbătea un peşte mare. Vietatea ar fi putut scăpa, numai
dacă ar fi coborât la baza peretelui din aval, unde era practicată fanta de
trecere, dar ea se zbătea ameţită, la suprafaţa apei. Peştele înota împotriva
curentului puternic, de la aval la amonte, acolo nu avea cum să reintre în lac
şi se lăsa purtat de şuvoi până la locul fatidic de unde îşi relua la nesfârşit
periplul. Îl priveam şi mă gândeam cum a ajuns în situaţia asta fără scăpare?
Mă gândeam şi la mine. Totdeauna am făcut altceva decât mi-aş fi dorit. Am
urmat politehnica la Timişoara, deşi nu aveam nici o chemare pentru aspectele
tehnice. Învăţând foarte bine, am fost repartizat la Depoul de tramvaie Dudeşti,
din capitală. Făceam şi schimburi de noapte, când se reparau tramvaiele,
iar ziua, de multe ori, erau anchete în urma accidentelor de circulaţie. Atunci
se penalizau oamenii care au lucrat la reperele defectate, în special frâne.
Într-o noapte, un manipulant care trebuia să gareze un tramvai cu spatele, s-a
bazat pe mine să-l dirijez, hăbăucul a prins viteză, am strigat la el zadarnic,
nu s-a mai oprit...
Am mai fost şi profesor la liceul ITB-ului, unde elevii mi se urcau în cap,
făcând o gălăgie de nedescris. Ivindu-se un coleg avid să-mi preia orele, i
le-am cedat cu o bucurie de nedescris.
52