Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr.3, 2010
Vino să aprindem, / Prin făpturile noastre, / Focul Divin! / Şi îngenuncheaţi /
În faţa altarului său, / Cu evlavie, / Rugi să-nălţăm / Pentru triumful etern al /
Binelui. / Vino să aprindem, / Prin simţămintele noastre, / Candela Dragostei.
/ Ce va urma / Să prefacă totul în lume, / Să purifice, / Să ne pătrundă / De
fiorul / Dumnezeieştii Trăiri. / Vino, / Ca împreună, / Să aprindem / Lumina,
/ Focul Divin, / Candela Dragostei. / Şi, de-acum,/ Unul să fim / Pe vecie…
Într-adevăr, ambele notaţii exprimă aceeaşi stare de spirit. Ce lasă de bănuit
că s-ar datora aceleiaşi împrejurări. Ori măcar unora separate, dar asemănătoare
până la a fi identice.
- Atunci s-a hotărât să intre în trupa dumneavoastră? reluă pleşuvul
întrebările.
- Bănuiesc, spuse Miki.
- Dar balerina nu l-a voit nici la început, nici după aceea…
- Alexandru mi-a mărturisit-o târziu. Mai precis, acum două zile. Într-un
moment de cruntă deziluzie.
- Acrobatul obişnuia şi el să bea?
- Nu. Şi nici eu n-am mai băut odată ajuns din nou în circ. Dacă nu reuşeşti
să-ţi pui stavilă, este sfârşitul. Mai ales pentru un acrobat.
Procurorul îl ţintui cu privirea. Ai fi zis că, din cine ştie ce motive, nu-i da
crezare. Îşi schimbă însă expresia, iar bănuiala ce păruse a i se trăda în ochi
se risipi, lăsând locul nepăsării.
- Să revenim la întâmplarea de acum două zile, propuse. Aţi spus că
Alexandru arăta deosebit de tulburat.
- Într-adevăr. Tocmai purtase o discuţie cu Andrada. Una din acelea care
se numesc decisive şi definitive.
- Au mai vorbit după aceea?
- A fost ultima dată când s-au întâlnit.
- După prăbuşirea de pe sârmă, a trebuit să rămână în cabină?
- Nu se mai putea deplasa.
- Înseamnă că numai dumneavoastră cunoaşteţi ce s-a întâmplat în ultimele
sale clipe.
- Era grozav de afectat din cauza eşecului. Căzuse de două ori într-o
singură zi. Mai întâi, în iubire. Apoi, în profesie. Nu este uşor. Îl răscoleau
ruşinea, nevolnicia şi revolta.
- A pomenit o persoană anume spre care îşi canalizase furia?
- Nu ura pe cineva din jurul lui.
- Atunci?
- Era furios pe el însuşi. Se ura pentru nereuşita din program. Şi se considera
un om sfârşit.
-Nu a acuzat pe nimeni?
- Doar pe el. Se socotea singurul vinovat. În unele clipe, lăsa să se întrevadă
un suflet dostoievskian.
- A spus vreodată că se teme de cineva din circ, care i-ar putea produce
rău?
- Nu. Deşi cu directorul nu cultiva cele mai cordiale relaţii.
- Dar cu Vlad?
- Nu-mi amintesc să-şi fi adresat vreodată mai mult de un salut şi câteva
cuvinte de politeţe. Alexandru nu-l duşmănea. Posibil să-l fi invidiat că Andrada
îl preferase. Dar era destul de binecrescut ca să nu facă din asta motiv de
vrăjmăşie. Într-un singur moment s-a întâmplat ca această impresie să mi se
pară că se clatină.
48