Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

memorialistică. biografii
inedit
AL. SĂNDULESCU
Tăbliţa şi condeiul*
T
ata era învăţător şi director de şcoală, unde multă vreme a funcţionat
singur. În fiecare an, el avea datoria să cumpere manualele şcolare, abecedarele,
„cetirile” şi „aritmeticile”. Venea de la Râmnic încărcat de colete,
ce făceau să se îndoaie bine arcurile şaretei. Le descărca deocamdată pe
„galerie”. Nerăbdător, le desfăceam, cam fără voie, îmbătat de un miros
de hârtie nouă şi de cerneală tipografică proaspătă, care n-a contenit
să mă însoţească toată viaţa. Un miros care mă poartă nu o dată spre
începuturile anului şcolar, când ghiozdanele se umpleau de manuale şi
de caiete, de plumiere (plumbuiere, cum le spuneau copiii), care, când
alergam, făceau să sune sacadat creioanele şi ascuţitorile.
Eu am prins încă timpul când scrisul şi socotitul se învăţau pe „tăbliţă”,
placa de ardezie dreptunghiulară, înrămată în lemn, pe care se scria cu
condeiul şi o ştergeai cu buretele. Aceasta nu era nimic altceva decât
tabla clasei în miniatură sau la „purtător”. Sigur că erau fragile şi ea, şi
condeiul (unul din motivele, probabil, pentru care a fost scoasă din uz),
dar pentru noi avea imensul avantaj că puteai să corectezi greşelile fără
să rămână vreo urmă de ştersătură. Va fi mai greu pe caiete şi mai ales
cu cerneală, cu stiloul „Tintenkuli”, care avea un vârf cilindric, terminându-se
cu un ac mobil, foarte la modă în timpul războiului.
Abecedarul meu începea - se putea altfel, într-o ţară agricolă şi patriarhală?
- cu o-i, oi. Mari desene colorate în verde (păşunile şi pădurile),
în albastru (cerul), în galben (grânele) îţi furau ochiul. Manualele care, cu
timpul, s-au înmulţit, caietele şi maculatoarele făceau dever încă o dată
librarilor în etichete şi hârtie albastră. Îmbrăcatul, „învelitul”, se repeta în
fiecare an ca un ritual. Nu existau pe atunci coperţile de plastic, mult mai
rezistente şi mai comode.
Primul meu învăţător a fost tata. El m-a deprins cu scrisul şi cititul,
cu socotitul şi tabla înmulţirii, tipărită mai totdeauna pe coperta din spate
a caietului de aritmetică. Mai târziu, în fiecare vacanţă, mă îndemna
să copiez diverse texte, ca să-mi pot întipări bine ortografia, şi să scriu
„compuneri”. Cu el am făcut o lecţie de geografie pe muchia dealului din
*Din volumul Tăbliţa şi condeiul
Ex Ponto nr.3, 2010
55