Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

de data aceasta pentru un contract în Italia. Totul rămâne, însă, sub pecetea
tainei, însuşi eroul întrebându-se, la un moment dat: ,,O fi fost în Spania, n-o
fi fost? Dacă-l plimbase şi pe el Corlăţeanu, aşa cum zice că fac şmecherii
cu fraierii de moldoveni?” (p. 387).
Pendularea între real şi fantastic, între posibil şi imposibil, întreţinerea
echivocului până la sfârşit, terifiantele întrebări despre „cum va fi dincolo?”,
descrierile amănunţite ale tărâmului celălalt (care duc, inevitabil, cu gândul la
Divina Comedie a lui Dante) fac din acest roman unul dintre cele mai interesante
în cadrul operei autoarei dar şi în cel al prozei noastre contemporane.
Bolgiile infernului, populate cu sufletele criminalilor, ale sperjurilor, ale
adulterinilor (dar şi ale violenţilor, mânioşilor) apar descrise din perspectiva
credinţei populare, tradiţionale, cu accesoriile obligatorii: smoală, foc, mocirlă.
În schimb, raiul nu este reprezentat deloc canonic din punctul de vedere al
mentalului colectiv, adică total diferit de raiul pământesc cu iarbă, ori câmpii -
totdeauna verzi, pomi de la sine roditori, ape limpezi – niciodată învolburate
şi răcoare, multă răcoare. Paradisul închipuit în carte nu poate fi suportat de
oricine. De ce? ,,Raiul nu e primăvară veşnică, ci vară care arde […] Prea
marea strălucire a unui Rai arzător te poate slei”. (p.211)
Uneori, fascinată de pitorescul Spaniei, de obiceiurile şi limba cu sonorităţi
şi nuanţe atât de expresive, autoarea se lasă sedusă de tentaţia descrierii
amănunţite a peisajelor sau chiar explicarea folosirii unor expresii în diferite
contexte („Te quiero înseamnă te doresc, zise […]. Te amo este mai romantic”).
(p. 222)
Dacă scriitoarea ar fi exagerat în acest sens, romanul ar fi avut în mod
cert de suferit, fiindcă accentul nu cade pe cunoaşterea spaţiului iberic, ci pe
iniţierea eroului în aventura trecerii pragului acestei lumi.
Aşadar, nu pe omul călăuzit într-un spaţiu concret - Spania - , ci pe acela
pregătit (oare?) pentru calea ultimă.
Din instinct, din talent, Elisabeta Isanos a reuşit să ţină, însă, cumpăna
dreaptă, astfel încât romanul, pe lângă fiorii metafizicii, oferă cu generozitate
şi delectări estetice.
ALINA COSTEA
Ex Ponto nr.3, 2010
E
La detabuizare?
xistă încă subiecte tabu. Cel puţin pentru societatea noastră care, ce-i
drept, are multe de recuperat până să se poată numi deschisă, occidentală,
actuală. Unul dintre aceste subiecte greu digerabile sunt drogurile. De
curând însă, un intelectual redutabil, un cercetător de ţinută, cu probitate
morală cum este Andrei Oişteanu a ales să intrige piaţa ideilor de la noi
lansând la Editura Polirom un volum inedit Narcoticele în cultura română.
Istorie, religie şi literatură.
De fapt, autorul nu face altceva decât să analizeze lucid, ştiinţific un
subiect ca oricare altul, fără a se transforma în prozelitul acestui fel de
144