Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

S-ar putea crede că mă contrazic. Păi, n-ai vrut, n-ai visat, n-ai dat publicităţii
- cât putea fi de accesibilă unei etnii pentru care marea e sfârşitul
pământului şi nu începutul lui - dorinţa de a vedea şi la noi aglomeraţia, cu
ambuteiaje a „la Saint Reno”, coliziuni cu scuze reciproce, poliţie portuară,
reglementări fără insinuări de şpagă?
Da! Mă bucur că, poate nu neapărat din pricina exclusivă a demersului
nostru, s-au înmulţit ambarcaţiunile de agrement la malul mării. A fost o speranţă,
azi o realitate. Regate, competiţii, rezonanţe internaţionale... Domnul
fie lăudat. Dar sunt, din fire, cârcotaş.
E ceva ce pute. E adevărat că yachtingul e un sport scump. Cu un milion şi
cinci sute de mii de dolari pe o barcă unicat poţi străbate o lume cu concursul
calificat, bineînţeles, al lui Vasile.
Cu siguranţă cu o campanie pe măsură să facă din yachtingul românesc
o succesiune de temerari a la Slocum sau Moitisier, fără a-l ignora pe compatriotul
nostru, de trei ori circumterist, Jimmy... şi nu mai ştiu cum, că n-are
nicio legătură măcar cu o lotcă lipovenească, nu mai e român... e planetar.
Ca şi autoturismele bengoase, pe proiectatele hidro-străzi, ambarcaţiunile
cu ştaif, dovada sfidătoare a unei prosperităţi fără limite vor spori, desigur,
nu însă capabile să ilustreze un potenţial economic îmblânzitor de inechitate
flagrantă.
Nu mă îndoiesc că vor înflori porturi turistice, o infrastructură consolidată
de la Sfântu Gheorghe până la Vama Veche, cu excepţia bineînţeles, a
mlaştinilor şi stufărişului incaccesibil oricărei acostări, că Marea Neagră va
deveni, cu sprijinul pliantelor contrafăcute, albastră, cutreierată de veliere
sătule de Iagunele Pacificului, iar nouă, celor care nu spintecăm cu etrava
apele presupus româneşti ale Pontului, ne vor creşte pensiile, indemnizaţiile,
demnitatea civică. Vasile, aflat la timonă, om călit, acrit, vede că dinspre nordvest
se cumulează nişte nori negri, plăpumoşi, aşteptând startul. Şi schimbă
brusc de drum, ambalează motorul, fără să aştepte ordinul şefului: „Hei, băi
Vasile! Ţi-am zis eu să întorci?”. Eu, semnatarul acestor rânduri… ce dracu
caut aici?!
Ex Ponto nr.3, 2010
69