Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr.3, 2010
socialist, iar autorul, un lup în piele de oaie, un inamic primejdios al regimului
de care el îşi bate joc etc., etc. 28
În realitate Lumea în două zile este o parabolă antipartinică, dură, coerentă,
scrisă în plin comunism şi de aceea şi mai savuros absorbită de public.
Scriitorul mizează pe jocul absurd al întâmplării şi pe faptul că oamenii, în
marea lor majoritate, se lasă conduşi de aparenţe. Faptul că un roman profund
anticomunist începe pe 21 decembrie exact în ziua în care câţiva ani
mai târziu va izbucni revoluţia română l-a transformat pe autorul său într-un
profet, deşi el a negat constant acest lucru. „Nu, scriitorul nu este un profet
«în general», există «cazuri», dar ele sunt în ordinea firii. Din punctul meu de
vedere, scriitorul este un artist. Prin natura lui, artistul este opus profetului.
Opoziţie de felul (dar nu acelaşi lucru) aceleia dintre feminim şi masculin.
Ţinând seamă că eu nu ignor «teoria» că bărbatul şi femeia vin fiecare, din
altă maimuţă!” 29 Răsfoind un alt volum al lui G. Bălăiţă cu scrieri, tablete şi
dialoguri imaginare, am descoperit câteva rânduri despre marele Sadoveanu
notate de autorul Lumii în două zile. Şi m-am gândit că eu, care l-am cunoscut
prin anii ’89, aş scrie cam aceleaşi fraze despre G. Bălăiţă. „Sadoveanu. Nimic
din ce i-a fost dat să trăiască nu a lăsat netrăit. El a fost un om al timpurilor
sale. Bucuria lui de a fi viu este nemăsurată. A avut geniu, viaţă lungă glorie,
opera lui e întinsă cât un imperiu în care soarele nu apune niciodată. Povestea
curge din el ca Izvorul tămăduirii. Lumea este pentru el «zgomot şi furie»”.
El a îmblânzit fiara. 30
Ca şi Louis-Ferdinand Céline, ale cărui cărţi 31 au fost traduse şi publicate
la Ed. Cartea Românească, în perioada în care a fost director, Marin Preda
împărtăşea viziunea acestuia terifiantă, desacralizantă a existenţei omului
modern care şi-a pierdut iluzia unei transcendenţe divine şi care proclama în
final atât moartea omului, cât şi negarea lui Dumnezeu.
Nu era uşor de acceptat pentru un artist de talia lui Marin Preda o viziune
atât de întunecată despre om şi umanitate, o viziune de coşmar de Ev
Mediu fără Dumnezeu. Profet al unei Apocalipse moderne, Louis Ferdinand
Céline se întâlnea fără s-o ştie, prin viziunea sa despre „vârsta sumbră” cu
un profet modern, tot francez, pe care Marin Preda îl citise, René Guénon. Şi
totuşi Céline, cu biografia sa controversată îi trezea mari îndoieli în privinţa
adevărului istoric, adevăr care, după cel de-al doilea război mondial era doar
adevărul istoric al „învingătorilor”, „aşa cum se scrie istoria” cum remarca
sarcastic Vintilă, personajul pitoresc din Cel mai iubit dintre pământeni. Or,
pentru români, învingătorii erau reprezentaţi de hoardele ocupante sovietice
care bolşevizaseră România şi martirizaseră un popor aflat la „confluenţa
marilor imperii militare”, cum spunea Mircea Eliade.
Trilogia Cel mai iubit dintre pământeni era concepută ca o polemică necruţătoare
cu viziunea oficială, aşa-zisă, umanist-socialist şi, în cadrul acestei
polemici, Marin Preda nu se sfieşte să-l citeze chiar pe Marx pentru a arăta
că, în fapt, comunismul, bolşevismul, mai exact, nu e decât un abuz al „ticăloşilor”,
un abuz de tip mafiot, de la abuzul istoric al „marilor ticăloşi”, Lenin,
Troţki, Stalin, până la abuzul doctrinar, juridic şi strict terminologic.
Nu întâmplător, Victor Petrini, personajul central avea să scrie o carte Era
ticăloşilor. Victor Petrini, un alter ego al lui Preda, rămâne un personaj dual,
zbătându-se între prăpastie şi speranţă. C. Noica spunea: „Oricum, trebuie
să regreţi că eroul principal din Cel mai iubit dintre pământeni nu este în aşa
fel transfigurat de experienţa în idee încât să dea sens propriu, adică o nouă
faţă, temei universale a iubirii, prin care culminează romanul.”
158