Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

PAVEL CHIHAIA
Bio-bibliografie subiectivă
N
Ex Ponto nr.3, 2010
u am trăit prea multă vreme în casa părintească din Corabia, Judeţul Romanaţi,
unde m-am născut la 23 aprilie 1922, deoarece mama mea, Elena, croitoreasă
sărmană din cartierul Daşova, a decedat, bolnavă de tuberculoză, când am
împlinit vârsta de patru ani. Tatăl meu, Ion Chihaia, impiegat la ambulanţele
poştale, m-a purtat câtăva vreme în vagoanele încărcate de plicuri şi colete,
potrivindu-mi culcuşul pe saci, apoi m-a încredinţat unei familii din Transilvania,
în sfârşit surorii sale din Constanţa, devenită pentru mine adevărată mamă,
al cărei soţ era funcţionar la primăria oraşului.
Foarte aproape de suflet mi-a rămas petecul de ţărm, Tataia, care se
afla nu departe de casa unde am copilărit. Hoinăream vara şi iarna printre
crestele şi râpele roşcate, sărind pe plaja îngustată de covorul pietrişului
aruncat de valuri.
Am traversat clasele primare fără problemele care s-au ivit în liceu, explicabile
nu numai prin antipatia mea faţă de ştiinţele exacte - am fost ultimul
din clasă la matematică, fizică, ştiinţe naturale - dar şi prin înclinarea pentru
povestirile în care prevedeam calea destăinuirilor mele. Trăind, încă din copilărie,
această deschidere a orizontului mării şi trainicei stepe dobrogene.
Tatăl meu adoptiv, cu situaţie materială modestă, a cumpărat trei hectare
de pământ lângă satul Palazul Mare, în apropierea Constanţei, aproape de
lacul Siut Ghiol, unde trăiam, întreaga familie, mai multe luni pe an. Această
viaţă în mijlocul stepei măturată adesea de vânturi aprige, mi-a făcut cunoscută
singurătatea şi tristeţea dar şi conturul propriei fiinţe. Totodată, în anotimpurile
în care mă aflam la liceul „Mircea cel Bătrân” din oraş, şcolaritatea îmi era
confruntată nu numai cu lipsa de vocaţie şi lecturile particulare, dar şi cu timpul
pierdut lângă petecul de pământ. De altfel, şi în Constanţa, hoinăream prin
port împreună cu colegii mai puţin înzestraţi, admirând provele vapoarelor
aruncate la cheu, lumea multicoloră a marinarilor şi pasagerilor, mărfurile
exotice, comercianţii şi vânzătorii de dulciuri.
La vârsta de treisprezece ani, în clasa a treia (1935), profesorul Nicolae
Vasiliu mi-a prezis cariera de scriitor şi a propus să fiu selecţionat pentru
concursul literar „Tinerimea Română”, din Bucureşti. Am fost fericit să vizitez
pentru întâia oară capitala ţării, dar fără rezultatele sperate. Oricum, în clasa a
şasea, la şaptesprezece ani, am publicat în revista literară a liceului „Revista
60