Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr.3, 2010
66
P
Yacht-mondenii
e panta domoală, uşor curbată, a şoselei ce coboară spre micul port
turistic, se iţeşte un Mercedes argintiu, lăsând în dreapta o şuviţă de mare
albastră-cenuşie, îngustată treptat până ce dispare cu totul sub peretele înalt
de beton menit să protejeze uscatul de asaltul apelor.
Au lăsat în urmă, în stânga, peisajul dezolant al peninsulei, cu o clădire
uitată în stadiu de schelet neîncarnat, deasupra căreia o macara uriaşă pare
s-o ciugulească, clădiri în ruină, maidane scobite în gropile cărora zac în dezordine
lespezi albe, mărturii ale unor situri arheologice lăsate de izbelişte.
În interiorul maşinii, patru suflete a căror eleganţă sugerează perspectiva
unui party regal, stăruie o atmosferă de calm, de relaxare, foşnete de stofe
fine, motorul sforăie politicos, muzică house silenţioasă, hârâind în răstimpuri
din pricina comunicaţiilor portuare de pe ţărmul opus al peninsulei. „Bă, Neluţule,
ţi-am zis că la dana... Terminat!’’ ...şi pute îmbătător a parfum scump.
Cei doi bărbaţi, aflaţi în faţă sunt de vârstă mijlocie, conducătorul ceva mai
puriu pare autoritatea grupului.
„Aici s-ar putea investi, domnule, ai face din peninsula asta…, rupe tăcerea
cel mai tânăr, bărbuţă, ochelari de soare, lanţ grosuţ tip zale, cercel în
ureche, eşarfă rebelă. „Uite care-i chestia: nu-i timpul trecut să vă avertizez
că în toată aventura noastră nu discutăm despre afaceri. Orice altceva dar nici
politică, nici afaceri. Le lăsăm la mal. În plus, închideţi mobilele. Nici telefon
la bord. Să crape pământul. Am destule griji, vreau să mă simt un picuţ liber.
O.K.?”, alte foşnete, suspine, proteste semitonale, „vai ce oribil, parc-am fi
naufragiaţi”…
Limuzina se opreşte la barieră, în dreptul restaurantului de fiţe din port,
barieră care marchează intrarea în teritoriul exclusiv al cheului. Prin geamul
întredeschis al bolidului, un scurt dialog cu paznicul urmat de două mâini
întinse, una care dă şi una care primeşte şi salută. „Ăştia s-au nărăvit, fără
şpagă nu te lasă nici să te ştergi la fund”.
Portuleţul, încă în şantier, lipsit de farmecul de odinioară, cu miros de guvizi
la grătar şi pescari cheflii chiuind între bărci părăsite promite, prin câteva
debarcadere pline surprinzător de motoveliere şi şalupe de agrement, viitorul
port turistic autentic. Alte catarge de-a lungul cheului clătinate în bătaia unui
vânt blând de sud-est sub un soare de o blândeţe maternă.
Stop! Aici!, zice proprietarul. Pasagerii coboară. Bărbuţă e îmbrăcat
stil Al Capone, cămaşă cu guler înalt şi pantofi în două culori. Ceea ce se
presupune a fi fost consoarta proprietarului acestei bijuterii plutitoare numită
„zodiac” poartă pe cap o pălărie florentină cam cât suprafaţa velică a unui foc
de furtună, un compleu de designer şi sub braţ geantă de piele gen rucsac
în vreme ce tinerica se ascunde sub un turban, zăngănită de bijuterii masive
şi atârnă de o poşetă enormă. Poartă pantaloni largi, ai zice că-i fustă şi în
picioare pantofi platformă, cu talpă ortopedică.
„Vai ce minunăţie!”. „Domnule” - zice tânărul - „Te felicit! E o achiziţie pe
care cred că ai dat…”. „Ţi-am spus să lăsăm afacerile pe mal. Ce-i drept,
nu mi-a fost uşor, am preferat un Swan 53, cu pânze să fim şi noi în ton cu
ecologia nouă. Dotată cu un motor Caterpillar, consumă, dar merită. Când
te saturi să tragi de frânghii apeşi pe buton şi gata. Aspir la un SiIver Cruiser
de Luxe, nu mă uit la parale dar deocamdată n-am acces, e ediţie limitată.
Gata? Poftiţi. Schela e străbătută cu şovăieli şi suspinuri”.