Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr.3, 2010
aristocratului ca şi preocupările sale oculte îl sustrag vulgarităţii şi-l expun ca
pe un reprezentant al unui alt regn. Există suficiente elemente în text, printre
care şi raportul mimetic pe care-l instituie chipul şi atitudinea aristocratului
cu chipurile nobililor din tablourile lui Van Eyck, precum şi strania sa erudiţie
comparativ cu vârsta sa pentru a sugera natura exclusiv estetică a personajului
care se resoarbe în circuitul anamnetic al stazei estetice a naratorului
aşa cum o sugerează Cornel Mihai Ionescu în Palimpseste. Homoerotismul
alunecă fie spre un plan secundar, în sfera scabrosului, „un fapt-divers atroce”
sau reprezintă o deschidere iniţiatică, o intrare într-un alt regn, într-o ordine
metafizică unde adevăratul de Vere apare ca epifanie sub chipul teribil al unui
serafim, chip dizolvat apoi cu acid sulfuric. Cât despre registrul buf, grotesc
în cealaltă dimensiune decadentă a fenomenului, în persoana pidosnicului
Poponel avem o respingere făţişă a homosexualităţii ca degradare. Paşadia
este cel care respinge făţiş apropierea diplomatului adus triumfător de Pirgu,
în timp ce Pantazi, un adevărat cetăţean al lumii îl acceptă necontrariat, politicos.
Avem aici trecute în revistă toate atitudinile cu privire la homosexualitatea
masculină, discursul decadent fiind o bună „mamă purtătoare” a unei tematici
sexual litigioase ce animă atât pornografia cât şi romanul decadent sau filmul
unei pornographia exotica.
Filmul din 1919, Male and Female, produs de Cecil B. DeMille, revine
la scenele babiloniene tipic decadente, mixaj de mistică şi senzualitate de
tipul celei în care eroina, sclavă creştină este aruncată la lei înveşmântată
luxurios şi extravagant în pene şi perle, când nu apare învelită într-o blană de
leopard. Tot Cecil B. DeMille realizează un tablou spectaculos al declinului,
tablou de splendoare şi cruzime al Romei decadente în The Sign of Cross
(1932) unde sunt serializate toate viciile, de la homosexualitate la crimă.
Este vorba de Roma lui Nero (Charles Laughton) şi a împărătesei Poppeea
(Claudette Colbert) care face baie în lapte de măgăriţă, desfătare luxuriantă
benignă asociată însă sangvinităţii sale. Ipostaza dansatoarei senzuale,
avatar al Salomeei, este Ancaria (Joyzelle Joyner) care încearcă s-o seducă
pe virginala Christian Mercia (Elissa Landi), dansul intitulat „Naked Monn”
făcând parte din arsenalul de seducţie. Spectacolul simţurilor este edificat
de martiriul creştinilor, în viziunea exclusivistă a lui Cecil B. DeMille, fete de
o mare frumuseţe, goale, oferite animalelor sălbatice într-o mare varietate,
de la lei la crocodili. Într-una din scene, victima legată de un stâlp aşteaptă
execuţia, instrumentul ei bestial, barbar, îl constituie o gorilă eliberată din
cuşcă, cu sugestia suplimentară a unui viol edificat prin crimă. Din postura de
femeie fatală se poate trece uşor în cea de victimă inocentă şi atrăgătoare,
supusă unei cruzimi conotate sexual, pe fondul exacţiunilor configurându-se
programul sadian al libertinilor detracaţi din Cele 120 de zile ale Sodomei. Deşi
scenele cele mai şarjate au fost eliminate de cenzură, filmul apare construit
după un pattern decadent. Cruzimea este asociată senzualităţii cu martiriul
frumuseţii vulnerabile, maculate, într-o scontată beţie a simţurilor pe filiera
scenariilor sado-masochiste. Perversiunea, artificialitatea, maladivul, morbidul
se regăsesc în aceste filme într-un amestec de seducţie şi oroare care
le transformă într-o marfă uşor vandabilă conformă programului consumerist
al noii industrii.
Femeia fatală revine în calitate de The Queen of Sheba (1921), regizat de
J.Gordon Edwards, unde Betty Blythe o înlocuieşte pe Theda Bara. Filmul s-a
pierdut, însă câteva din fotografiile păstrate o înfăţişează pe senzuala regină
pe jumătate dezbrăcată. Alături de Babylon, modelul prestigios al decadenţei îl
132