Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

înfăţişează privirii. Lumea se distrează şi aici, fiindcă hambarele sunt goale şi
împodobite găzduind balurile marinarilor. Duminica, în haine de sărbătoare,
oamenii îşi fac vizite, se duc la biserică şi fac târguielile în oraşul de pe uscat.
Viaţa cunoaşte aceleaşi stări, aceleaşi sentimente, bucurii şi drame. Noaptea
îşi desfăşoară activitatea contrabandiştii în linişte totală, la adăpostul celorlalte
ambarcaţiuni unde gloanţele santinelelor nu puteau ajunge. Venirea primăverii
dizolvă instantaneu efemerul oraş fluvial. Până în iarna viitoare numai portul
şi oraşul statornic, cel de pe uscat, vor cunoaşte freamătul vieţii.
„Sulina este numai port” afirmă unul dintre protagonişti. Ritmul vieţii oraşului
îl dă portul. El hrăneşte oamenii, le insuflă sentimentul siguranţei sau
al neliniştii, le oferă spectacolul venirii şi plecării vaselor, motive de dezbateri
înfocate, de cleveteli, discreditări, de legende. Portul scrie istoria locului, el
face, desface. El dictează destinele, declanşează dramele, sădeşte senzaţia
fericirii, dezlănţuie haosul sau aduce liniştea. Acesta este mediul văzut şi la
suprafaţă, ca şi în profunzimea lui. Senzaţia este a complexităţii, superficialitatea
stă alături de dramă şi tragedie, comicul care vieţuieşte cu scenele unor
sentimente răscolitoare, romantismul uşor desuet. şi înduioşător cu realismul
social pur. Perspectiva obiectivă pe care critica a remarcat-o încă din debut
este evidentă şi în roman. Tablourile de natură, impresioniste, alternează cu
acelea ale revoltelor hamalilor portuari, vetusteţea cu tăietura cosmopolită,
glumele şi farsele declanşează uneori adevărate drame. Strălucirea iluzorie
a unei Suline înfloritoare ca în vremurile de demult e contrastată de agonia
prezentului. Raptul general: „Marfa intră fără vamă şi iese prin contrabandă” e
în opoziţie cu respectul absolut pentru proprietatea particulară: „Hoţii, spargeri
nu s-au pomenit niciodată în Sulina. Poţi dormi în linişte cu uşile şi ferestrele
deschise vraişte”.
Anul 1933 a fost extrem de benefic pentru romanul românesc. „Dicţionarul
cronologic” consemnează aproape 30 de titluri, printre care câteva capodopere,
precum: Maitrey de Mircea Eliade, Adela de Garabet Ibrăileanu, Rusoaica
de Gib Mihăescu, Drumul ascuns de H.P. Bengescu, Creanga de aur de Mihail
Sadoveanu, Patul lui Procust de Camil Petrescu, etc. Aşadar, ascensiunea
romanului ca parvenit al literaturii noastre e în plin avânt. Totodată, continuă
dezbaterile teoretice cu privire la „criza” romanului, care, nedeclarat, urmărea
formarea unei conştiinţe estetice, superioare, moderne despre această agresivă
formă a prozei. În acest context, Europolis s-a bucurat de o receptare în
cea mai mare parte favorabilă. Desigur, discursul narativ este bine articulat şi
disponibilităţile romaneşti ale lui Jean Bart despre care vorbea Garabet Ibrăileanu,
sunt evidente. Şi oraşul provincial a fost obiectul unor scrieri în proză.
Amintiri vizând călătorii pe mare şi pe Dunăre, au fost publicate. Noutatea
absolută constă în aceea că Europolis este cel dintâi „roman portuar” românesc.
Vocabularul este înţesat de termeni marinăreşti şi de cuvinte greceşti,
conferind un aer de autenticitate: bandulă, babord, bocaporţi, funda, tribord,
mola, parapon, bisactea... Viaţa are specificul ei, la sosirea vaselor cheiul
se umple de curioşi, cârciumile se animă, e o forfotă pretutindeni, hamalii
se spetesc de muncă. Este locul acţiunii intense, unde peste scurt timp nu
se va mai întâmpla nimic. Despărţindu-se de Sulina şi de tot ce-l legase de
oraşul-port, Neagu are premoniţia agoniei acesteia: „Şi deodată îi apăru în
minte - ca un verdict al fatalităţii... moartea Sulinei”.
Cele aproape opt decenii care au trecut de la apariţia romanului nu i-au
afectat întru nimic calitatea, căci Europolis rămâne o lectură interesantă,
agreabilă şi pentru cititorul mai pretenţios al zilelor noastre.
Ex Ponto nr.3, 2010
115