Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

împotriva formelor închistate de înţelegere a vieţii: „Să nu respecţi nimic, să
nu crezi decât în tine, în tinereţea ta, în biologia ta…”. Şi dacă Mircea Eliade
nu distingea între revolta creatoare şi irupţiile instinctuale, Mihail Sebastian
le opera, preluând cuvântul într-un mod ironic, tocmai pentru a se detaşa.
El nu este un huligan, ci un căutător al adevărului, al valorilor umane. Doar
idiosincraziile au determinat această eroare.
Ca un Oedip, fascinat de adevăr, el îşi asumă condiţia de evreu, destinul
poporului său, vrând să clarifice, pentru sine şi pentru alţii, ca-n tragedia
greacă, vina tragică, acel punctum saliens de acolo de unde un popor, ales şi
iubit de Dumnezeu, a fost condamnat la peregrinare veşnică, la absenţa unui
spaţiu al său care să întrunească, deopotrivă, semnificaţia de ţară şi patrie.
Prefaţa pe care i-a scris-o Nae Ionescu, traversată de idiosincrazii şi de
neînţelegeri, identifică raţional problema care-l preocupă pe tânărul Mihail
Sebastian, pune în evidenţă dramatismul căutării, dar nu ajunge la omenescul
zbaterii, nu-l înţelege, şi, de aceea, concluziile sunt inadecvate. Deşi mentor
al unei generaţii, iubit chiar de Mihail Sebastian însuşi, căci Nae Ionescu îl
descoperise ca elev, la Brăila, cu prilejul unui bacalaureat, şi-l susţinuse intelectual,
el nu are antene ca să prindă esenţa sfârtecării tragice a elevului său.
Este o perioadă tulbure, e vorba despre „cei zece ani, ultimii, ai frământărilor
noastre politice”, şi pe fondul acestei realităţi se proiectează o altă „irealitate
imediată”, luminată din unghi diferit, urmărind „viaţa de nădejdi, de luptă şi
de suferinţă” a unui „evreu neprevenit”, o „fiinţă originară, poate chiar fiinţa
lui originară, Iosef Hechter (numele real al lui Mihail Sebastian, n.n.)” 24 . Iar
„Iosef Hechter se chinuieşte”, în timp ce Mihail Sebastian „vrea să rezolve o
problemă”.
În simbolistica numelui, Nae Ionescu identifică personalitatea duală etnic
a autorului romanului De două mii de ani… Asupra demersului lui Mihail Sebastian,
el aplică o schemă din care lipseşte căldura umană, empatia: „Iosef
Hechter trăieşte lucid, adică dedublat, drama aceasta a iudaismului. Punctul
de ajungere a acestui Iosef e oarecum surprinzător: pornit pe cale raţionalistă
– specific iudaică – a lui DE CE?, eroul nostru sfârşeşte prin a adopta,
metodic, atitudinea statică a lui Ghiţă Blidaru, care, întrucât e orientală, poate
fi însuşită şi de evrei (cel puţin, de evreul mistic) de îndată ce ea face fondul
gândirii aritmetizante a lui Spinoza, dar nu e mai puţin străină evreului de
azi, care, încleştat în lupta cu problematica rasei lui, vrea să fie un luptător.
Rezultatul? Iosef Hechter nu izbuteşte să explice nimic” 25 . Dar nu aceasta îşi
propusese scriitorul. Sunt cuvinte exacte, raţionale cărora le lipseşte sufletul.
Iar Mihail Sebastian s-ar fi vrut înţeles şi cu inima, nu citit doar, de pe poziţia
superioară a celui care înţelege, dar îşi declină empatia. Derobat de trăiri pe
care le contemplă cu un anume cinism, el nu comunică, ci doar emite sentinţe:
„…constată că Iuda suferă şi se chinuieşte; şi că nu se poate altfel (…) Şi asta
e insuficient. Pretinzând, deci, ca şi Iosef Hechter, că Iuda va agoniza până
la sfârşitul lumii, eu cred că pot demonstra că nu se poate altfel. Şi pentru că
Iosef Hechter nu o face, să-i îngăduie Mihail Sebastian lui Ghiţă Blidaru 26 să
spună aici ceea ce nu i-a spus lui Iosef Hechter” 27 .
Concluzia lui Nae Ionescu are ceva înfricoşător prin ameninţările voalate,
prin aluziile pe care le conţine. Cuvintele nu mai desemnează lucruri şi
obiecte, au devenit purtătoare de semne şi simboluri terifiante, cele de care se
temea naratorul lui Mihail Sebastian, şi poate, el însuşi, declarând o vinovăţie
colectivă care-l implică şi pe el ca individ: „Eu însă nu pot face nimic pentru
tine. Pentru că eu ştiu că Mesia acela nu va veni. Masia a venit, Iosef Hech-
Ex Ponto nr.3, 2010
107