Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr.3, 2010
rămâneam izolaţi, în nesfârşita singurătate, scriam cu luminile stinse, într-o
ascunzătoare.
În aceşti ani am tradus poeme englezeşti, pentru o eventuală antologie, de
la Edmund Spencer la Aldous Huxley (cunoscutul romancier dar şi poet). Între
anii 1953-1954 am lucrat la romanul Hotarul de nisip, rămas manuscris până
recent, cu personaje descrise după cele reale, care trăiau drama persecuţiilor
comuniste, de asemenea, întâmplări din propria-mi viaţă, gândite fără a putea
fi mărturisite, încercări de evadare din lumea subordonată sovietelor.
Activitatea de istoric al culturii medievale nu mi-am bănuit-o nicicând. Nu
am mai avut mijloace de trai şi am solicitat, în anul 1958, ajutorul profesorului
George Oprescu, care mă apreciase în facultate şi care mi-a propus postul
de cercetător-ajutor în Secţia Medievală a Institutului de Istoria Artei, activitate
care nu presupunea nicio activitate politică. Dar pentru mine o ştiinţă
necunoscută, în care colegii înfăptuiau studii unanim preţuite. Îndeosebi, Emil
Lăzărescu, mare savant, victimă a regimului, mi-a îndrumat paşii pe această
cale a frumuseţii artistice.
Primul articol Observaţii asupra portretelor lui Mircea cel Bătrân şi doamnei
Mara de la Brădet, pentru revista „Studii şi cercetări de istoria artei”, l-am
scris în primul an al activităţii mele - ajutat cu generozitate de colega Maria
Musicescu, după cum am mărturisit - publicând, de asemenea, în revistele
„Biserica Ortodoxă Română”, „Mitropolia Olteniei” şi „Glasul Bisericii”, care
adăposteau şi cercetători neînregistraţi în publicaţiile regimului.
Un eveniment fericit din viaţa mea a fost şi căsătoria cu Maria -Ioana Mira,
în anul 1964, cu care am traversat fericite evenimente, printre care, în 1973,
venirea pe lume a fiului nostru Matei.
În anul 1971, după publicarea mai multor studii, în cadrul destinderii
politice din acea epocă, am căpătat aprobarea unui doctorat la Universitatea
din Sorbonne (Paris), Catedra de Artă şi Arheologie, pe care l-am susţinut în
1973. Profesorului Louis Grodecki i-am propus tema (devenită a cărţii Les
idées d’immortalité et décomposition dans l’art du Moyen Âge), din epoca în
care Occidentul descoperise şi înfăţişările lumeşti ale morţii, trupului rămas
pradă viermilor şi risipirii, după idealismul antichităţii şi neînsemnătatea hotărâtă
de evul mediu creştin, înainte ca Michelangelo să îl zugrăvească, în toată
frumuseţea, pe plafonul Capelei Sixtine. Această teză, apărută în română,
în 1977, la editura „Eminescu”, a fost tipărită în franceză, în 1988, de către
Fundaţia Culturală Română din Madrid.
Prima carte din intervalul activităţii mele de cercetare în istoria culturii
medievale Din cetăţile de scaun ale Ţării Româneşti, a apărut în 1974 - cartea
precedentă fiind Blocada, cu 26 de ani în urmă conţinând studii despre
vechile monumente din Curtea de Argeş, Câmpulung-Muscel şi Târgovişte,
centre politice şi culturale ale Ţării Româneşti.
În cartea următoare De la Negru Vodă la Neagoe Basarab. lnterferenţe
literar-artistice în cultura românească a evului de mijloc, din 1978, mi-am
propus să descifrez trăsăturile unei epoci mai puţin cunoscute, cu importante
scrieri, îndeosebi despre identitatea lui „Negru Vodă” şi „Învăţăturile lui Neagoe
Basarab”.
În acelaşi an, eu şi soţia mea am reuşit să plecăm în Germania, pe itinerarii
diferite, fiul Matei rămânând ostatec în ţară, dar în 1979 ne-am putut întâlni,
datorită intervenţiei preşedintelui Franţei Valery Giscard d’Estaing. Stabiliţi la
München, am primit, datorită diplomei mele, postul de consilier de educaţie
la liceul francez „Jean Renoir” (1979-1995), continuând să public studii în
62