Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

Noastră”, trei schiţe cu titluri care destăinuiesc perspectivele începutului meu
de viaţă: „Cimitirul”, „O moarte tragică” şi „La poarta întunericului”.
În timpul studenţiei, la Facultatea de litere din Bucureşti (1941- 1944), am
frecventat îndeosebi cursurile profesorului Tudor Vianu, împreună cu prietenii
Virgil Ierunca, Theodor Cazaban, Alexandru Husar, scriitori cărora le-am admirat,
întreaga viaţă, obiectivitatea şi expresivitatea demersului critic. Scriam
cronici plastice în ziarul „Timpul”, apoi „Ecoul”, directorul lor fiind Grigore
Gafencu, ale cărui opinii politice antinaziste le împărtăşeam.
După sfârşitul războiului, în 1945, într-una din zile, am înmânat redactorului
Stephan Roll piesa mea de teatru Viaţa ascunsă, iar acesta a transmis-o
lui Petru Comarnescu, luminat cunoscător al culturii americane, director la
Direcţia Generală a Teatrelor, care m-a privit cu entuziasm şi mi-a propus un
post în această instituţie. A fost un interval de trei ani (1945-1948), în care am
scris piesa de teatru La farmecul nopţii, tipărită la Editura Fundaţiilor Regale
(1945). Romanul Blocada a apărut la editura Cultura Naţională, după o luptă
prometeică cu problemele de structură, de compoziţie, de stil. În personajul
Hemcea mi-am propus să descriu reveriile romantice şi curajul celor care
navighează spre orizontul propriilor iluzii. Să înfăţişez, de asemenea, trista
imagine a „blocadei”, a ţărmurilor deşarte, paralizate de război, Marea Neagră
devenind o mare moartă, viaţa şi tradiţiile portuare decăzând ca şi viaţa
personajelor.
Am scris romanul în patru versiuni succesive, modificându-l şi amplificându-l
de fiecare dată, de-a lungul anilor 1945-1946, în atmosfera de
euforie intelectuală care a urmat războiului. Blocada a apărut de Sărbătorile
Crăciunului din 1947.
Între anii 1946 şi 1948 am făcut parte din organizaţia „Mihai Eminescu”, alături
de scriitori care s-au opus sovietizării României: Vladimir Streinu, Şerban
Cioculescu, Constant Tonegaru, Iordan Chimet, Teohar Mihadaş, Dinu Pillat.
de asemenea, Marie-Alype Barall, secretar al nunţiaturii catolice din Bucureşti,
traducător al lui Eminescu în franţuzeşte. Au urmat arestări, condamnări la
închisoare (Constant Tonegaru a murit după eliberarea sa, în 1952).
O dramă a fost şi dureroasa despărţire de prietenii care se înfrăţiseră cu
cei care întunecau înfăptuirile civilizaţiei, printre alţii, Petru Dumitriu, cunoscutul
romancier, şi Dumitru Demu, înzestratul sculptor, căruia i-am descoperit
într-o zi, ceea ce nu-mi mărturisise cu toată vechea noastră prietenie, uriaşa,
copleşitoarea statuie a lui Stalin.
De fapt, scriitorii din ţările est-europene au trăit ca oameni liberi doar în
intervalul 1945-1948, când au apărut şi în ţara noastră înfăptuirile „generaţiei
pierdute” - după expresia simbolică a scriitoarei americane Gertrude Stein
- romanul de început, cu titluri simbolice: Frunzele nu mai sunt aceleaşi de
Mihail Villara, Ferestrele zidite de Alexandru Vona, Parages a lui Theodor
Cazaban şi Blocada subsemnatului, evocând obstacolele pentru cei adânciţi
în singurătate şi uitare. Titluri care evocă pustiul nazismului şi comunismului,
orizontul lipsit de speranţe din jurul insulei generaţiei noastre.
Între anii 1948 şi 1958, în timpul perioadei staliniste şi poststaliniste, în
bibliografia mea se află o mare pată albă. Dacă aş fi publicat, ar fi trebuit
să ascult poruncile celor supuşi partidului, să ignor suferinţele lumii civilizate.
Timp de şase ani am lucrat ca muncitor necalificat la Intreprinderea de
Construcţii-Montaje, din Bucureşti, apoi am reuşit să îmi câştig existenţa ca
figurant la Teatrul Tineretului, cu mai mult timp liber dar aceleaşi venituri. Nu
îmi vedeam prietenii, orice întâlnire era interpretată asociere ostilă. Cu toţii
Ex Ponto nr.3, 2010
61