Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

Apropierea romanelor lui Octavian Paler de cele ale lui Nicolae Steinhardt
nu este întâmplătoare, cei doi remarcabili eseişti şi romancieri având multe
trăsături comune: spirit reflexiv şi de analiză pronunţat, meditaţie profundă,
plăcere pentru parabolă, pentru metafizică dar şi pentru verosimil. Dincolo
de „efectul de groază” ce reiese din paginile celor doi, descoperim un stil seducător,
întemeiat pe logica riguroasă a visului uneori, a coşmarului alteori,
întotdeauna create în conştiinţa de om liber, de creator care nu ţine cont de
constrângeri. Că libertatea este o problemă esenţială pentru N. Steinhardt
ne-o demonstrează şi revenirea obsesivă în paginile Jurnalului fericirii a celebrei
afirmaţii a lui Kierkegaard, „Contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul
păcatului e libertatea 12 .” Este o frază pe care Steinhardt o consideră „cea mai
extraordinară cugetare citită vreodată în afara textelor evanghelice 13 ”.
Libertatea lui N. Steinhardt este o problemă ontologică, şi de aceea el
devine exponentul unui creştinism liber, flexibil, plin de lumină şi lipsit de teamă.
Paradigmele sale din Jurnalul fericirii se circumscriu unor imagini biblice
în care Dumnezeu apare în faţa credincioşilor plin de bunăvoinţă şi discreţie,
lipsit de ofensivă şi dornic de încredere, capabil să înţeleagă şi să ierte. „Iată,
stau la uşă şi bat”, se spune într-un verset care apare, de altfel, reprezentat
şi în iconografia populară „unde Dumnezeu cu traistă şi toiag aşteaptă să-i
deschidem, dacă vrem, de bună vrerea noastră liberă”, imagine care face să
ni se topească inimile 14 .”
După părerea lui N. Steinhardt, libertatea se poate pierde, demnitatea
nu, deoarece există o anumită taină a individului care aparţine mentalităţii
sale. Din această convingere păstrată ca o taină a ieşit desigur şi Jurnalul
fericirii. Tratând creştinismul ca singura credinţă care poate aduce fericirea
unui om, autorul aduce în prim-plan Botezul ca o experienţă şi o trăire unică,
încercat de el însuşi.
„Cine a fost creştinat de mic copil nu are de unde să ştie şi nu poate bănui
ce-nseamnă botezul. Asupra mea se zoresc clipă de clipă tot mai dese asalturi
ale fericirii. S-ar zice că de fiecare dată asediatorii urcă mai sus şi lovesc
mai cu poftă, cu precizie. Va să zică este adevărat: este adevărat că botezul
este o sfântă taină, că există sfintele taine 15 .” Jurnalul nu respectă o ordine
cronologică şi de aceea, parcă reinventându-se, autorul notează la distanţă de
120 de pagini, în volum, bucuria trăită cu ocazia botezului. „Nu te lasă grijile
să dormi sau te deşteaptă din somn. Dar se întâmplă ca şi de pe urma fericirii
să te pomeneşti treaz în toiul nopţii. Aşa mi s-a întâmplat mult timp după ce
am primit botezul. Doar din bucurie – out of sheer joy, aus lauter Freude – ,
deschideam brusc ochii cuprins de o stare euforică izvoditoare nu de adormire
– ca la stupefiante – ci de veghe, de viaţă supraintensă; de somn îmi ardea
mie? de odihnă? de uitare? de oblivium ori evadare? 16 ” Dar iată cum apare în
nota-sinteză (din 28 noiembrie 1972) privind lucrarea Jurnalul fericirii de Nicu
Steinhardt: „Tratând creştinismul ca singura credinţă care poate aduce fericirea
unui om, autorul aduce, printre altele, o serie de calomnii la adresa societăţii
socialiste; face apologia organizaţiei legionare; comentează ostil modul cum
s-au judecat procesele deţinuţilor politici, precum şi modul cum au fost trataţi
în închisoare; prezintă tendenţios realitatea existentă la data eliberării lui din
închisoare şi comentează nefavorabil măsurile luate pe linie de partid şi de
stat în domeniul activităţii ideologice; enunţă concepte duşmănoase privind
ideologia marxistă şi esenţa orânduirii comuniste 17 .”
Itinerarul prezentat de autor este presărat nu numai cu lecturi fundamentale
dar şi cu întâlniri providenţiale, experienţe extraordinare, suferinţe şi spaime.
Ex Ponto nr.3, 2010
155