Nr. 3 (28) anul VIII / iulie-septembrie 2010 - ROMDIDAC

15. Lecturile psihanalitice sunt exerciţii comune majorităţii exegeţilor. Îl invocăm doar pe
Maurice Nadeau: «Le surréalisme est envisagé par ses fondateurs non comme une nouvelle
école artistique mais comme un moyen de connaissance, en particulier de continents qui
jusqu’ ici n’avaient pas été systématiquement explorés : l’inconscient, le merveilleux, le rêve,
la folie, les états hallucinatoires, en bref l’envers du décor logique « (Histoire du surréalisme,
Paris, Seuil, 1945, p.46.)
16. Principiul plăcerii (Cf. Laplanche, J. şi Pontalis, J-B., op.cit., p. 196): Unul dintre
cele două principii care guvernează, după Freud, funcţionarea mentală: ansamblul activităţii
psihice are ca scop să evite neplăcerea şi să procure plăcerea.
17. Principiul realităţii (Cf. Laplanche, J. şi Pontalis, op.cit, p. 198): Unul dintre cele două
principii care guvernează, după Freud, funcţionarea mentală. El formează un cuplu cu principiul
plăcerii, pe care îl modifică: în măsura în care reuşeşte să se impună ca principiu reglator,
căutarea satisfacţiei nu se mai efectuează pe căile cele mai scurte, ci acceptă deturnări şi
îşi amână atingerea scopului în funcţie de condiţiile impuse de mediul exterior. Psihanaliza
caută să fundamenteze intervenţia principiului realităţii pe un tip de energie pulsională care
este pusă cu precădere în serviciul eului.
18. Psihicul uman este gândit în termenii celei de-a doua topici freudiene, care introduce
trinomul sine / eu / supraeu (prima topică distinge insuficient un subsistem inconştient de unul
preconştient/ conştient). Cităm din Laplanche, J. şi Pontalis, J-B., op.cit., p. 204 :
Sine (subst.). Una dintre cele trei instanţe descrise de Freud în cea de-a doua teorie
despre aparatul psihic. Sinele constituie polul pulsional al personalităţii; conţinuturile sale,
expresii psihice ale pulsiunilor, sunt inconştiente: unele moştenite şi înnăscute, altele refulate
şi dobândite. Din punct de vedere economic, sinele este pentru Freud rezervorul principal al
energiei psihice; din punct de vedere dinamic, el intră în conflict cu eul şi supraeul, care, din
punct de vedere genetic, reprezintă diferenţierile sale.
Eu. Instanţă pe care Freud, în a doua sa teorie a aparatului psihic, o deosebeşte de
sine şi de supraeu. Din punct de vedere topic, eul se află într-o relaţie de dependenţă atât
faţă de revendicările sinelui, cât şi faţă de imperativele supraeului şi exigenţele realităţii. Deşi
se afirmă ca mediator, reprezentant al intereselor totalităţii persoanei, autonomia sa este cu
totul relativă. (…) Teoria psihanalitică încearcă să explice geneza eului în două registre relativ
eterogene, fie considerându-l un aparat adaptativ diferenţiat din cadrul sinelui în contact
cu realitatea exterioară, fie definindu-l ca produs al identificărilor care conduc la formarea
înăuntrul persoanei a unui obiect de iubire învestit de sine. […]
Supraeu. Una dintre instanţele personalităţii descrisă de Freud în cadrul celei de-a doua
teorii asupra aparatului psihic: rolul său este echivalent cu cel al unui judecător sau cenzor în
raport cu eul. După Freud, conştiinţa morală, autoobservarea, formarea idealurilor sînt funcţii
ale supraeului. În mod clasic, supraeul este definit ca moştenitorul complexului Œdip. El se
constituie prin interiorizarea exigenţelor şi interdicţiilor parentale.
19. Şi Julius Evola observă că termenii care transmit învăţături hermetice fundamentale
trec de la o semnificaţie cosmico-naturală la o semnificaţie lăuntric-umană.
20. Într-un studiu remarcabil despre gândirea romantică, Albert Béguin comentează „fericirea
limitelor” la care aspiră eroul unui roman de Karl Philipp Moritz, Anton Reiser (Sufletul
romantic şi visul, Bucureşti, Univers, 1970 p.95 si urm.)
21. „Persoană” derivă din persona, termen pe care Jung îl utilizează pentru arhetipul
de conformare.
22. Pulsiuni de autoconservare (Cf. Laplanche, J. şi Pontalis, J-B., op.cit., p. 200). Termen
prin care Freud desemnează ansamblul nevoilor legate de funcţiile corporale necesare conservării
vieţii individului şi al căror prototip îl constituie foamea. Pulsiunile de autoconservare
sînt opuse de Freud pulsiunilor sexuale în cadrul primei sale teorii, a pulsiunilor.
23. Zenobia, p. 89
24. Diogene Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filozofilor, Bucureşti, Polirom, 1998,
p. 105.
25. Cităm din Visul. Probleme de fiziologie, psihologie şi patologie, volum colectiv coordonat
de Liviu Popoviciu (Dacia, Cluj, 1978, p. 178).
26. Beguin, Albert, op. cit., Univers, Bucureşti, 1970pp. 313-314.
27. Numele „fictiv” pare a trimite la Bettina von Arnim, sora scriitorului romantic Clement
Brentano şi soţia lui Achim von Arnim.
28. „La structure rythmique du récit poétique subsiste, quelle que soit la composition
d’ensemble: circulaire, dialectique, variationnelle.” (Tadié, Jean-Yves, Le Récit poetique,
Paris, Gallimard, 1994, p. 141)
29. Termenul a fost introdus în literatura de specialitate autohtonă de Corin Braga.
Ex Ponto nr.3, 2010
127