Planul Naţional de Dezvoltare 2007 - 2013 - Inforegio Nord-Est

Aspectele legate de asigurarea calităţii în educaţie sunt reglementate, într-o manieră generală şi mai alesla nivel declarativ, în Legea Învăţământului nr. 84/1995, lege organică ce a fost modificată, completată şirepublicată în timpul guvernărilor 1996–2000 şi 2001–2004. Schimbările introduse prin Legea nr.268/2003, de modificare şi completare a Legii nr. 84/1995, au vizat şi creşterea calităţii la toate nivelurilede învăţământ. Niciuna din modificările de până în 2004 nu avut ca efect introducerea unor măsuri dereformă a sistemului de asigurare a calităţii în educaţie, punându-se, în continuare, accent pe măsurile deacreditare şi evaluare externă a calităţii şi pe aspectele cantitative ale acestui proces. Cadrul legislativ înceea ce priveşte calitatea în învăţământ a fost creat prin aprobarea OUG nr.75/ 2005 privind asigurareacalităţii educaţiei, care stabileşte cadrul general de implementare a sistemului de asigurare a calităţii înRomânia. Se prevede instituirea Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior şi aAgenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, ca instituţii specializate pentruasigurarea calităţii în sistemul naţional de învăţământ şi în domeniul acreditării. Noua reglementare puneaccentul pe crearea mecanismelor interne de asigurare şi management al calităţii în educaţie.Asigurarea calităţii educaţiei va fi centrată pe rezultatele învăţării, rezultate care se exprimă în termeni decunoştinţe, competenţe, valori şi atitudini. OUG nr.75/2005 precizează domeniile şi criteriile indicate pentruasigurarea calităţii: capacitatea instituţională, eficacitatea instituţională şi managementul calităţii. Nouareglementare legală face referire explicit la evaluarea internă şi externă a calităţii educaţiei. Evaluareainternă a calităţii se realizează la nivelul fiecărei organizaţii furnizoare de educaţie , iar evaluarea externăa calităţii educaţiei se realizează prin Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în ÎnvăţământulPreuniversitar (ARACIP) şi prin Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior(ARACIS).Calitatea în învăţământul superiorDupă 1990, problema calităţii învăţământului universitar a ocupat un loc secundar la nivelul instituţiilor deînvăţământ superior, preocupate mai mult de extindere, creşterea numărului de studenţi şi de specializări.Asigurarea calităţii s-a bazat pe mecanisme externe ale acreditării şi evaluării externe realizate de cătreConsiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică, dezvoltarea mecanismelor interne demanagement şi asigurare a calităţii fiind un demers nesistematic. Cel puţin în parte, scăderea calităţiiînregistrată după 1990 în învăţământul superior este explicabilă nu numai prin gradul de subfinanţare, ci şiprin tendinţa universităţilor de dezvoltare extensivă, de înrolare a unui număr cât mai mare de studenţi învederea creşterii veniturilor lor; fondurile de care dispun acestea sunt cronic insuficiente pentru a lepermite să intre în competiţie cu universităţile europene care pentru aceleaşi programe universitarecheltuie de 10-15 ori mai mult pe student decât universităţile româneşti..În cadrul învăţământului superior, se pot remarca în prezent câteva aspecte care influenţează calitatea:- există decalaje între calificările solicitate de piaţa muncii şi cele oferite de învăţământul universitar;- deficitul de personal universitar pe ansamblul sistemului de învăţământ superior este în medie decirca 40%, deşi poate varia între 20 şi 60% în diverse universităţi;- educaţia universitară continuă să rămână teoretică, fără a se focaliza în suficientă măsură peformarea unor abilităţi profesionale practice etc.Calitatea predării, a bazei documentare din biblioteci sau a echipamentelor din laboratoare este precară încele mai multe universităţi, inclusiv în cele mai reprezentative, şi mai ales în cele mai tinere, publice oriprivate, ceea ce se asociază cu o stare cronică de insatisfacţie profesională a studenţilor şi a personaluluididactic. Condiţiile de viaţă şi învăţare ale studenţilor nu sunt asigurate la un nivel adecvat de calitate.Numărul universităţilor, publice sau private, este mare, dar acestea sunt prea mici şi prea puţincompetitive, cu un management tradiţional şi resurse de dezvoltare insuficiente. Primele 10 universităţimari şi clasice sunt comparabile ca produse şi resurse cu toate celelalte circa 50 de universităţi, pe cândcheltuielile administrative şi manageriale ale celor din urmă sunt substanţiale. Universităţile publice recent128