Planul Naţional de Dezvoltare 2007 - 2013 - Inforegio Nord-Est

Utilităţi publiceÎn România, accesul populaţiei la utilităţile publice este încă foarte limitat, situându-se cu mult sub niveluldin Uniunea Europeană.A. Servicii publice în sectorul de apăProcentul populaţiei conectate la sistemul centralizat de alimentare cu apă şi canalizare este de doar 52%din totalul populaţiei din România, în comparaţie cu media din Uniunea Europeană, respectiv 70% în cele10 state nou-membre şi peste 90% în UE-15.În ultimii 10 ani, cantitatea totală de apă furnizată în reţea a scăzut în principal datorită introduceriisistemelor de măsurare a consumului şi reducerii activităţii industriale. În 2002, volumul de apă furnizatăera de 1.349 milioane m 3 , cu 33,6% mai puţin decât în 1995. Din cauza distribuţiei inegale a resurselor deapă din ţară, a nivelului insuficient de regularizare a debitului cursurilor de apă, a poluării semnificative aunor râuri interioare, suprafeţe importante nu beneficiază de resurse suficiente de apă de-a lungulîntregului an, probleme înregistrându-se în principal în perioadele de secetă sau iarna grea.Din totalul populaţiei de 21,7 milioane, 14,7 milioane locuitori (68%) sunt conectaţi la reţeaua de furnizarea apei potabile, 11,3 milioane în zonele urbane (98% din populaţia urbană ) şi 3,4 milioane în zonele rurale(33% din populaţia rurală). În anul 2002, 2.951 localităţi aveau sisteme centralizate de distribuţie a apeipotabile, din acestea 265 fiind municipii şi oraşe (100%), iar 2.686 fiind localităţi rurale (17%).Principalele probleme cu care se confruntă serviciile din sectorul de alimentare cu apă şi canalizare suntprezentate pe scurt, după cum urmează:- lipsa fondurilor şi a programelor de dezvoltare pe termen lung care determină o eficienţă scăzutăşi o durabilitate redusă a infrastructurii de apă şi apă uzată;- investiţiile insuficiente în înlocuirea dotărilor şi în managementul utilităţilor care au condus la ocondiţie precară atât a reţelelor de apă şi apă uzată, cât şi a facilităţilor de tratare/epurare;- servicii necorespunzătoare de operare şi întreţinere;- procent ridicat de necontorizare, din cauza pierderilor, a rău-platnicilor şi a lipsei de transparenţă aconturilor (situaţiei financiare);- cadru instituţional neadecvat şi experienţa limitată în promovarea, gestionarea şi implementareainvestiţiilor la scară largă;- lipsa planurilor de instruire;- sisteme informaţionale depăşite;- nedefinirea clară a rolului şi responsabilităţilor părţilor/autorităţilor implicate;- managementul ineficient în ceea ce priveşte costurile de personal şi de operare.În acelaşi timp, în România există 263 staţii de epurare a apelor uzate urbane, în care se epurează numai77% din debitul total evacuat prin reţelele publice de canalizare, iar 47 de localităţi urbane deverseazăapele uzate în emisari fără o epurare prealabilă.Ca urmare a negocierilor pentru Capitolul 22 – „Mediu”, România a obţinut anumite perioade de tranziţie învederea conformării cu directivele relevante din sectorul de apă. Astfel, pentru Directiva privind epurareaapelor uzate urbane, România trebuie să se conformeze până în 2015 în ceea ce priveşte construireasistemelor de canalizare şi a staţiilor de epurare a apelor uzate în aglomerările urbane cu mai mult de10.000 locuitori echivalenţi (l.e.), iar până în 2018 în aglomerările cu o populaţie echivalentă cuprinsă între2.000 şi 10.000 l.e.275