Planul Naţional de Dezvoltare 2007 - 2013 - Inforegio Nord-Est

Riscul excluziunii sociale se manifestă mai pregnant în rândul femeilor decât al bărbaţilor, în toate etapelevieţii, ca o reflectare a participării lor scăzute pe piaţa muncii. Acest risc de sărăcie este cu deosebire maimare în rândul femeilor vârstnice şi al părinţilor singuri având copii în întreţinere, dintre aceştia grupulpredominant constituindu-l femeile.Analizele efectuate pe piaţa muncii relevă existenţa unor semnificative discrepanţe de gen. Astfel, rata deocupare a femeilor din grupa de vârstă 15-64 ani este cu 11,5 puncte procentuale mai scăzută decât cea abărbaţilor, aceeaşi discrepanţă păstrându-se şi pe principalele grupe de vârstă: 7,7 puncte procentuale(pp) pentru 15-24 ani, 12,6 pp pentru 25-54 ani şi 11,7 pp pentru 55-64. Salariul realizat de femeile dinRomânia (luându-se în considerare populaţia feminină salariată în toate ramurile economiei naţionale) areprezentat între 82% şi 86% din cel al bărbaţilor, în perioada 1999-2004. Analiza repartizării salariaţilor pegrupe de salarii brute de bază realizate pe activităţi ale economiei naţionale în 2003, indică faptul că 72,9%dintre femeile salariate au avut salariul sub salariul mediu brut, această situaţie fiind determinată de douăelemente: femeile sunt ocupate, cu precădere, în ramuri cu valoare adăugată scăzută şi numărul femeiloreste preponderent, mai ales, în zona salariilor mici.Serviciile sociale, componentă a sistemului de protecţie socială, reprezintă măsuri de sprijin ţintite asupraunor nevoi strict individualizate, având drept rezultat soluţionarea mai rapidă şi cu mai mare eficienţă asituaţiilor de risc social. Situaţia actuală a sistemului de asistenţă socială se poate caracteriza printr-uncadru legislativ care favorizează incluziunea socială şi accesul la drepturile fundamentale, cum sunt:asistenţa socială, ocuparea, sănătatea, educaţia etc. Totodată, au fost dezvoltate programe destinatesusţinerii familiei, copiilor şi altor categorii de persoane defavorizate. Cu toate eforturile depuse, sistemulactual înregistrează o serie de aspecte vulnerabile care trebuie remediate, precum: dezvoltarea inegală,multiplicarea de structuri instituţionale cu atribuţii similare care generează confuzii şi produc o fragmentarea sistemului; lipsa mijloacelor necesare populaţiei pentru a acoperi toate nevoile din domeniul asistenţei şial serviciilor sociale; incapacitatea sistemului actual de servicii sociale de a rezolva nevoile persoaneloraflate în dificultate, existenţa unui număr redus de organizaţii neguvernamentale ca principali furnizori aiacestor servicii.Slăbiciunea capacităţii administrative pune în pericol dezvoltarea socio-economică şi prin aceasta,coeziunea. Progrese majore în dezvoltarea socio-economică pot fi înregistrate doar într-un cadru politic şilegislativ coerent, care permite maximizarea investiţiilor în capitalul uman şi fizic. Acestea devin mult maiimportante în condiţiile cerinţelor economiei bazate pe cunoaştere, care solicită capacitatea de inovare,folosirea cu eficienţă a know-how-ului existent şi a noilor tehnologii. În acest context, dezvoltareacapitalului uman din administraţia publică este un sprijin esenţial pentru implementarea reformelorstructurale şi adaptarea administraţiei la schimbare.Instituţiile insuficiente sau slab dezvoltate transpun necorespunzător sau cu întârziere legislaţia şi politicileUE, afectând procesul de recuperare a decalajelor de dezvoltare faţă de UE. Eficientizarea serviciilorpublice conduce la creşterea productivităţii în economie, prin proceduri mai rapide, servicii îmbunătăţiteetc. De aceea, alături de perfecţionarea capitalului uman, dezvoltarea capacităţii instituţionale în sectorulpublic este deosebit de importantă, în special în regiunile insuficient dezvoltate care au nevoie deformularea şi implementarea de reforme structurale pentru a accelera dezvoltarea şi a atinge o coeziunesocio-economică sporită.O bună guvernare („good governance”) se bazează pe structuri formale şi informale eficace, înfiinţatepentru a se lua decizii şi a le implementa. Autorităţile centrale şi cele locale constituie un set de actori aiguvernării. Ceilalţi actori variază în funcţie de nivelul de guvernare în discuţie şi în general sunt partenerisociali, societatea civilă, inclusiv ONG-uri, precum şi institute de cercetare, instituţii financiare, media,organisme de lobby etc, după caz.297