Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
— Ei bine Ce este
— Beautrelet, bolborosi domnul Filleul.
Judecătorul nu putea vorbi, sugrumat de groază.
— Ce este, domnule judecător de instrucţie
Veniţi-vă în fire...
— Beautrelet... este aici...
— Cum
— Da... era ceva sub piatra cea mare care s-
a desprins din pristol... Am împins piatra... şi am
atins... O! Nu voi uita niciodată...
— Unde e
— În partea aceasta... Simţi mirosul... Şi
apoi... priveşte...
Ridică în sus lumânarea şi lăsă lumina ei să
cadă pe un trup întins pe jos.
— O! exclamă Beautrelet cu un accent de
groază.
Cei trei bărbaţi se aplecară dintr-odată. Pe
jumătate gol, cadavrul se întindea slab,
înfricoşător. Carnea verzuie, cu tonuri de ceară
moale, apărea ici-colo, între veşmintele
zdrenţuite. Dar ce era mai grozav, ceea ce
smulsese tânărului strigătul de oroare, era capul
pe care blocul de piatră îl strivise, capul diform,
99