Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
acesta el a aflat – ceea ce de altfel era inexact – că
un oarecare domn de Gesvres ţine să se dezbare
de patru Rubens, cu condiţia ca ei să fie înlocuiţi
prin copii şi ca nimeni să nu afle târgul la care
consimţea. Amicul meu Vaudreix depunea efort
să-l convingă pe domnul de Gesvres să vândă
tezaurele capelei. Tratativele urmară cu cea mai
deplină bună credinţă din partea amicului meu
Vaudreix şi cu o încântătoare ingenuitate din
partea domnului Harlington, până în ziua când
Rubens-urile şi sculpturile din capelă se aflară la
loc sigur... iar domnul Harlington la închisoare. Ar
fi deci drept ca nefericitul american să fie eliberat,
din moment ce s-a mulţumit doar cu modestul rol
de păcălit; ca miliardarul Cooley să fie păgubit,
din moment ce – de teama şicanelor posibile – n-a
protestat contra arestării secretarului său şi ca
amicul meu Étienne de Vaudreix, alias eu, să fie
felicitat, din moment ce a răzbunat morala publică,
păstrând cei o sută de mii de franci, pe care i-a
primit ca avans din partea puţin simpaticului
Cooley.
Vă rog să iertaţi lungimea acestei scrisori,
stimate domnule director, şi să primiţi expresia
sentimentelor mele de consideraţie.
ARSENE LUPIN”.
159