Enigma acului scobit

Maurice Leblanc
Se aşteptă ziua cununiei cu oarecare teamă.
Lupin nu va încerca oare să reia ofensiva Va accepta
el de bunăvoie pierderea iremediabilă a femeii
pe care o iubea Ceremonia avu loc în ziua
şi la ora fixată şi Raymonde de Saint-Veran
deveni d-na de Valméras.
Era ca şi cum destinul însuşi ar fi luat
partea lui Beautrelet şi ar fi contrasemnat
buletinul victoriei sale. Mulţimea simţi atât de
bine, că în acest moment porni din mijlocul
admiratorilor săi ideea unui mare banchet, care
să i se ofere şi care să sărbătorească triumful său
şi înfrângerea lui Lupin. Idee admirabilă care
stârni entuziasm. În decurs de cincisprezece zile,
se adunară trei sute de adeziuni. Se lansară
invitaţii tuturor liceelor din Paris, invitându-se
câte doi elevi din fiecare clasă de retorică. Presa
intonă imnuri. Şi banchetul fusese ceea ce
trebuise să fie: o apoteoză.
Dar o apoteoză fermecătoare şi simplă
pentru că Beautrelet era eroul ei. Prezenţa sa
fusese de ajuns ca să pună lucrurile la punct. El
apăru modest ca de obicei, oarecum surprins de
uralele excesive, oarecum jenat de elogiile
exagerate în care se celebra superioritatea sa
asupra celor mai iluştrii poliţişti... oarecum jenat,
dar şi foarte emoţionat. El spuse aceasta în
198