Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
venea, vizita pe cei doi prizonieri şi amândoi erau
de acord în a lăuda menajamentele şi afabilitatea
lui extraordinară. În momentul acesta, probabil
că nu se află la castel.
— Sunt însă complicii săi, zise Beautrelet.
Este şi aceasta o pradă care nu trebuie
dispreţuită. Şi ca să nu ne pierdem vremea...
Sări pe o bicicletă, pedală până la Eguzon,
trezi pe jandarmi, puse toată lumea în mişcare,
ceru să se sune încălecarea şi se întoarse la
Crozant la orele 3, urmat de caporal şi de şase
jandarmi.
Prea târziu. Poarta era larg deschisă. Un
ţăran le spuse cum, cu o oră înainte, văzuse
ieşind din castel un automobil.
Şi într-adevăr, percheziţia nu dădu nici un
rezultat. După toate probabilităţile, banda se
instalase în bivuac. Se găsiră câteva zdrenţe,
câteva rufe, obiecte de menaj şi atât.
Ceea ce miră mai mult pe Beautreiet şi
Valméras era dispariţia rănitului. Nu putură găsi
nici cea mai mică urmă de luptă, nici cea mai
mică picătură de sânge pe lespezile scării.
Într-un cuvânt, nici o probă materială n-ar
fi putut dovedi trecerea lui Lupin prin castelul
193