Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
că te dispreţuiesc... dar vezi tu, lupta e prea
inegală... Tu nu cunoşti... nimeni nu cunoaşte
toate resursele de care dispun eu... Aşa, secretul
cu Aiguille creuse, pe care cauţi de atâta vreme
să-l descifrezi..., admite un moment că este o
comoară formidabilă, inepuizabilă... sau un refugiu
invizibil, prodigios, fantastic... sau chiar
amândouă la rigoare... Gândeşte-te la forţele
supraomeneşti ce le pot obţine de acolo! Şi, afară
de asta, nu cunoşti nici măcar toate resursele din
mine, tot ceea ce voinţa şi imaginaţia mea îmi
permit să întreprind şi să reuşesc. Gândeşte-te
că viaţa mea întreagă e îndreptată spre acelaşi
ţel, că am muncit ca un ocnaş înainte de a fi ceea
ce sunt şi spre a realiza în toată perfecţiunea
tipul pe care am voit să-l creez..., pe care am
reuşit să-l creez. Atunci... ce vrei tu să faci În
momentul chiar când vei crede că obţii victoria,
ea îţi va scăpa... va fi totdeauna ceva la care nu
te vei fi gândit... o nimica toată... grăuntele de
nisip pe care eu îl voi fi plasat unde trebuie, fără
ştirea ta... Te rog să renunţi... voi fi nevoit să-ţi
fac rău şi asta mă întristează... Şi punându-i
mâna pe frunte, repetă:
— Pentru a doua oară, puiule, renunţă! Îţi
voi face rău. Cine ştie dacă capcana în care vei
cădea inevitabil, nu s-a deschis înaintea ta!
143