Enigma acului scobit

Maurice Leblanc
Încă treizeci de trepte. O uşă, apoi o sală mai
puţin mare. Şi mereu, în faţă, o scară care urca.
Alte treizeci de trepte. O uşă. O sală mai
mică...
Beautrelet înţese planul lucrărilor executate
în interiorul Acului. Era o serie de săli suprapuse
şi prin urmare din ce în ce mai mici. Toate
serveau drept magazii.
La a patra, nu mai era nici o balustradă. O
lumină slabă se strecura prin crăpături, şi
Beautrelet zări marea la vreo zece metri sub el.
În momentul acesta se simţi atât de departe
de Ganimard, că o teamă nelămurită începu să-l
cuprindă şi trebui să-şi stăpânească nervii ca să
n-o rupă la fugă.
Cu toate acestea nu-l ameninţa nici o
primejdie, iar împrejurul lui tăcerea era atât de
mare, încât Beautrelet se întrebă dacă nu cumva
întregul Ac Scobit fusese evacuat.
„La etajul următor, îşi zise el, mă voi opri”.
Alte treizeci de trepte, apoi o uşă, aceasta
mai uşoară, de aspect mai modern. O împinse
binişor, gata s-o zbughească. Nimeni. Sala
aceasta însă, se deosebea de celelalte din punct
de vedere al destinaţiei ei. Pe pereţi, goblenuri; pe
286