Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
propuseseră Întreprindere dificilă, probabil,
excepţională, se poate, dar posibilă, deci sigură,
din moment ce Lupin o voia.
— Cu toate acestea, a dat greş; n-a dispărut
nimic.
— N-a dat greş: ceva a dispărut.
— Da, Rubens... însă...
— Rubens şi încă ceva... ceva ce-a fost
înlocuit cu un obiect identic cum s-a făcut şi
pentru Rubens, ceva mult mai extraordinar, ceva
mai rar şi mai preţios decât Rubens.
— Ei, ce Mă pui la tortură.
Tot umblând printre ruine cei doi oameni se
îndreptaseră spre portiţă şi mergeau pe lângă
capelă. Beatrelet se opri.
— Vreţi să ştiţi, domnule judecător de
instrucţie
— Sigur că vreau!
Beautrelet avea în mână un baston, mai
degrabă un ciomag zdravăn şi noduros. Brusc, o
izbitură a acestei bâte făcu să sară în ţăndări
una din statuetele care împodobeau portalul
capelei.
91