Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
Abia după o oră, desfăcând maşinal un ziar
de seară, cumpărat pe peron, luă cunoştinţă de
faimoasa scrisoare, prin care Lupin răspundea la
articolul său de dimineaţă:
„ Domnule director,
Nu tăgăduiesc că modesta mea persoană
care, hotărât, în vremuri mai eroice, ar fi trecut cu
desăvârşire nebăgată în seamă, a putut căpăta
oarecare relief în epoca noastră de mediocritate şi
lipsită de vlagă. Există însă o limită pe care
curiozitatea nesănătoasă a mulţimii nu trebuie s-o
treacă, dacă nu vrea să se facă vinovată de cea
mai necinstită indiscreţie. Dacă nu se mai respectă
zidul vieţii particulare, care rămâne scutul
cetăţeanului
Se va invoca poate interesul superior al
adevărului Slab pretext în ce mă priveşte, din
moment ce adevărul e cunoscut şi că eu nu fac nici
o dificultate, subscriind oficial la afirmarea lui. Da,
domnişoara de Saint-Veran e în viaţă. Da, o
iubesc. Da, sufăr că nu sunt iubit de ea. Da,
ancheta tânărului Beautrelet e admirabilă ca
precizie. Da, suntem de acord în toate punctele. Nu
mai există nici o enigmă. Ei bine, şi dacă...
Atins în străfundurile sufletului meu,
sângerând încă de rănile morale cele mai crude,
157