Enigma acului scobit

Maurice Leblanc
fusese, ură bun venit celor doi magistraţi. Apoi
deschise uşa buduarului.
Încăperea în care nu pătrunsese nimeni din
momentul săvârşirii crimei, în afară de doctor, se
prezenta - altfel decât salonul - în cea mai mare
dezordine. Două scaune erau răsturnate, una din
mese sfărâmată, iar alte obiecte - o pendulă de
voiaj, un clasor, o cutie de papetarii - erau
aruncate pe jos.
Şi pe câteva din foile de hârtii risipite se
vedeau urme de sânge.
Medicul ridică pânza care acoperea
cadavrul. Jean Daval, îmbrăcat cu hainele sale
obişnuite de catifea şi încălţat cu ghete cu ţinte,
era întins pe spate, cu un braţ îndoit sub el. I se
desfăcuse cămaşa, şi se vedea o rană adâncă
care-i găurea pieptul.
— Moartea trebuie să se fi produs
instantaneu, declară doctorul... O singură
lovitură de cuţit a fost de ajuns.
— Trebuie să fie, zise judecătorul, cuţitul pe
care l-am zărit pe căminul din salon, lângă o
şapcă de piele, nu
— Da, certifică contele de Gesvres; cuţitul a
fost ridicat de aici. Se afla în panoplia din salon,
12