Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
Fiecare la rândul lui luă hârtia, şi acelaşi
strigăt ieşi din pieptul tuturor:
— Marie-Antoinette... Arsène Lupin.
O mare tăcere se lăsă asupra lor. Această
dublă semnătură, aceste două nume alăturate,
descoperite înăuntrul unei cărţi de rugăciuni, al
acestei relicve care dormea de mai bine de un
secol, chemarea deznădăjduită a bietei regine,
data aceasta oribilă, 16 octombrie 1793, ziua
când căzu capul reginei, toate acestea erau de un
tragic sumbru şi deprimant.
— Arsène Lupin, bolborosi unul din cei de
faţă, subliniind astfel grozăvia faptului că numele
acesta diabolic se afla în josul unei pagini sfinte.
— Da, Arsène Lupin, repetă Beautrelet.
Prietenul reginei n-a ştiut să înţeleagă chemarea
deznădăjduită a muribundei. El a trăit cu
amintirea pe care i-a trimis-o aceea pe care el o
iubea, şi n-a ghicit tâlcul acestei amintiri. Lupin
a descoperit totul... şi a luat.
— A luat ce
— Documentul, ce naiba! Documentul scris
de Ludovic al XVI-lea, şi pe acela l-am ţinut în
mâna mea. Aceeaşi înfăţişare, aceeaşi
configuraţie, aceleaşi peceţi roşii. Înţeleg acum de
ce Lupin n-a voit să-mi lase un document, din
215