Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
Subit, mama îşi recăpătă toate forţele. Mai
repede decât toţi şi împinsă de un instinct care nu
înşală, ea se rostogoli pe treptele scării, străbătu
vestibulul şi dau fuga pe terasă. Acolo, într-un
fotoliu, micul Georges era întins, nemişcat.
— Ei, ce este Doarme!...
— A adormit de odată, coniţă, zise bona. Am
vrut să-l împiedic, să-l duc în camera lui. Dar şi
adormise, iar mâinile sale... erau reci...
— Taci! bâigui mama. Da, e adevărat. O!
Doamne, Doamne, numai de s-ar deştepta!
Beautrelet îşi strecură degetele în
buzunarul pantalonului, apucă mânerul
revolverului, îşi înfipse arătătorul în trăgaci,
scoase brusc arma şi trase asupra lui Massiban.
De mai înainte, ca şi cum ar fi spionat
gesturile tânărului, Massiban se ferise de
lovitură. Dar Beautrelet se şi repezi asupra lui,
strigând servitorilor:
— Veniţi aici! E Arsène Lupin.
Sub violenţa loviturii, Massiban fu
răsturnat pe unul din scaunele de răchită.
După şapte sau opt secunde, se ridică,
lăsându-l pe Beautrelet ameţit, sufocat, şi ţinând
în mâinile sale revolverul tânărului.
231