Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
umilinţei suferite, el lăsase ziarul din mână şi se
prăbuşise pe scaun, cu faţa îngropată în mâini.
Gâfâind şi zguduită de emoţie din pricina
acestei poveşti de necrezut, mulţimea se
apropiase încetul cu încetul şi acum se înghesuia
în jurul lui.
Toţi aşteptau cu o teamă crescândă
cuvintele cu care va răspunde el, obiecţiile pe
care le va ridica.
Dar Beautrelet nu se mişcă.
Binişor, Valméras îi desprinse mâinile de pe
faţă şi-i ridică capul.
Isidore Beautrelet plângea.
CAPITOLUL VII
Tratatul „Acului”
E ora 4 dimineaţa. Isidore nu s-a întors la
liceu. Nu se va mai întoarce acolo înainte de
terminarea războiului pe viaţă şi pe moarte pe
care i l-a declarat lui Lupin. Lucrul acesta şi l-a
jurat în sinea sa, în vreme ce amicii săi îl duceau
cu trăsura, prăpădit şi descompus.
Jurământ smintit! Război absurd! Ce poate
face el, copil izolat şi fără arme, împotriva acestui
fenomen de energie şi de vigoare Pe unde să-l
209