Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
te joci cu nişte copii. Faţă de dumneata, sunt silit
să mă apăr, trebuie să spun chiar: să dau
îndărăt. Da, în momentul acesta, dumneata şi cu
mine ştim foarte bine că eu, Arsène Lupin,
trebuie să mă consider învins. Isidore Beautrelet
l-a biruit pe Arsène Lupin. Planurile mele sunt
răsturnate. Tot ce-am încercat să las în
penumbră, dumneata ai scos la lumina zilei.
Dumneata mă stinghereşti, îmi astupi drumul. Ei
bine! M-am săturat... Brédoux ţi-a spus-o fără
nici un folos. Eu ţi-o spun din nou, şi insist să ţii
socoteală. M-am săturat!
Beautrelet îşi înălţă capul:
lui.
— Bine, dar ce vrei dumneata
— Pace! Fiecare la treburile sale, pe tărâmul
— Cu alte cuvinte, dumneata liber să
jefuieşti după pofta inimii, şi eu liber să mă
întorc la învăţătura mea.
— La învăţătură... la tot ce pofteşti... nu mă
priveşte... Pe mine însă să mă laşi în pace...
— Dar cu ce te tulbur
Lupin îi apucă mâna cu violenţă:
— Ştii foarte bine! Nu te face că nu ştii. Eşti
actualmente posesorul unui secret pe care-l
133