Enigma acului scobit

Îşi scoase ceasul:
Maurice Leblanc
— Excelentul domn Filleul se va duce până
la poartă. La poartă nimeni, bineînţeles, nici
urmă de procuror. Atunci se va întoarce. Asta ne
dă patru minute. Un minut îmi trebuie ca să
scap prin fereastra aceasta, s-o tulesc pe portiţa
de lângă ruine şi să sar pe motocicleta care mă
aşteaptă. Ne rămân deci trei minute. E de ajuns.
Era un om cu o înfăţişare ciudată, slut, care
ţinea în echilibru, pe picioarele sale foarte lungi
şi foarte subţiri, un bust enorm, bombat ca un
torace de păianjen şi prevăzut cu nişte braţe
imense. O faţă osoasă, o frunte joasă şi
încăpăţînată, indicau îndărătnicia dârză a
personajului.
Beautrelet se clătină pe picioarele care i se
muiaseră brusc. Trebui să se aşeze:
— Vorbeşte. Ce doreşti
— Hârtia. De trei zile o caut.
— N-o am.
— Minţi. Când am intrat, te-am văzut
băgând-o în portofel.
— Şi apoi
112