Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
— Crezi că ne înecăm rânji Lupin.
Linişteşte-te. Trebuie doar să trecem din grota de
sus în care ne aflăm într-o mică grotă situată mai
jos, jumătate deschisă în faţa mării şi în care se
poate intra în timpul refluxului. Toţi culegătorii
de scoici o cunosc. A! zece secunde oprire!
Trecem. Şi trecerea e îngustă: atât cât să încapă
un submarin.
— Dar, întrebă Beautrelet, cum se face că
pescarii care intră în grota de jos, nu ştiu că e
găurită sus şi că ea comunică cu altă grotă, de
unde porneşte o scară care străbate acul. Lucrul
acesta e la discreţia primului venit.
— Eroare, Beautrelet! Bolta grotei celei mici
e închisă, în timpul refluxului, de un plafon
mobil, de culoarea stâncii, pe care marea în
trecere îl deplasează şi-l ridică odată cu ea, şi pe
care marea în reflux îl închide din nou ermetic
deasupra grotei celei mici. De aceea, în timpul
fluxului, poţi trece. Ce zici Ingenios, nu Ideea
bibicului. E drept că nici Cezar, nici Ludovic XIV,
adică nici unul din strămoşii mei n-a putut-o
avea, pentru că ei nu cunoşteau încă
submarinul. Ei se mulţumeau cu scara care
cobora atunci până la mica grotă de jos. Raymonde,
fii bună te rog şi stinge lampa care e
lângă tine, nu mai avem nevoie de ea.
313