Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
— Dar de cine de cine gemu Isidore,
frângându-şi mâinile. Un servitor
— Chestia poate să fie totuşi veche de
câteva luni, observă Massiban.
— Indiferent! însemnă că totuşi cineva a
descoperit, că cineva a luat aceasta... Dumneata
domnule, exclamă Beautrelet apostrofându-l pe
baron, dumneata nu ştii nimic... Nu bănuieşti
pe nimeni
— Am putea-o întreba pe fiică-mea.
— Aşa... aşa... foarte bine...
Dpmnul de Velines sună şi chemă
servitorul. După câteva minute, intră doamna de
Villemont. Era o femeie tânără, cu faţa
îndurerată şi resemnată. De cum intră,
Beautrelet o întrebă:
— Dumneavoastră, doamnă, aţi găsit cartea
aceasta în bibliotecă Şi aţi citit-o
— Da, aseară.
— Când aţi citit-o, cele două pagini de aici
lipseau Aduceţi-vă bine aminte: cele două pagini
care urmează după acest tablou de cifre şi
puncte
— Nu. nu! răspunse ea foarte mirată. N-a
lipsit nici-o pagină.
227