Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
— Presupun, pentru că el cunoştea
ascunzătoarea. Şi presupun că starea disperată a
şefului său i-a ajuns la cunoştinţă dacă - în
tulburarea sa - a putut comite imprudenţa să
scrie acest cuvânt de ameninţare: „Nenorocire
domnişoarei dacă l-a ucis pe şef”.
— Dar amicii săi l-au putut lua de acolo mai
târziu...
— Când asta Oamenii dumneavoastră n-au
părăsit un moment ruinele. Şi apoi, unde să-l fi
transportat Cel mult la o distanţă de câteva sute
de metri, căci un muribund nu poate fi dus la
distanţe mari... şi atunci l-aţi fi găsit. Nu, vă
repet, este aici. Nici gând ca amicii săi să-l fi
îndepărtat din cea mai sigură ascunzătoare care
există. Acolo l-au dus şi pe doctor, în vreme ce
jandarmii dădeau fuga la foc, ca nişte copii.
— Dar cum o fi trăind Ca să trăieşti, îţi trebuiesc
alimente, apă...
— Nu pot spune nimic... nu ştiu nimic... dar
este aici, asta pot să v-o jur. Este aici, pentru că
nu poate să nu fie aici. Sunt sigur, ca şi cum l-aş
vedea, ca şi cum l-aş pipăi. Este aici.
Cu degetul întins spre ruine, desemna în
aer un mic cerc care se micşora din ce în ce,
până ce rămase doar un punct. Şi punctul
65