Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
tuoase, îl găsi în sfârşit pe Louis Valméras. Era
un om de vreo treizeci de ani, cu faţa deschisă şi
simpatică. Beautrelet, socotind că e de prisos s-o
ia pe ocolite, îşi declină calitatea şi povesti
eforturile sale şi scopul demersurilor.
— Am toate motivele să cred, încheie el că
tatăl meu e închis în castelul Aiguille, desigur împreună
cu alte victime. Şi am venit să vă întreb
ce ştiţi despre locatarul dumneavoastră, baronul
Anfredi.
— Nu mare lucru. L-am întâlnit pe baronul
Anfredi iarna trecută la Monte Carlo. Aflând din
întâmplare că sunt proprietarul unui castel şi
cum dorea să-şi petreacă vara în Franţa, îmi
propuse să-l ia cu chirie.
— E un om încă tânăr...
— Da, cu ochi foarte energici şi cu părul
blond.
— Poartă barbă
— Da, o barbă despicată în două, care cade
pe un guler închis la spate, ca gulerele preoţilor
englezi.
— El e, murmură Beautrelet; el e, aşa cum
l-am văzut; acesta este semnalmentul exact.
— Cum... Credeţi...
183