Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
Uşa dedesubt cedă. Auziră pe Ganimard şi
pe oamenii săi alergând şi căutând. După o
pauză, Lupin continuă cu glasul coborât:
— Şi acum s-a sfârşit. A trecut o fetiţă cu
părul blond şi cu ochii mari şi trişti şi cu sufletul
cinstit – şi s-a sfârşit. Eu însumi distrug
formidabilul edificiu, tot restul mi se pare absurd
şi pueril. Numai părul ei mai are valoare. Ochii ei
trişti şi sufletul ei cinstit.
Oamenii lui Ganimard suiau scara. O
lovitură zgudui uşa, cea din urmă. Lupin strânse
braţul lui Beautrelet:
— Înţelegi, Beautrelet, de ce te-am lăsat să
faci ce-ai vrut, când, de atâtea ori, în decursul
acestor săptămâni, te-aş fi putut zdrobi Înţelegi
tu, de ce ai reuşit să ajungi până aici Înţelegi tu
că fiecăruia din oamenii mei le-am dat partea de
pradă şi că pe ei i-ai întâlnit noaptea trecută pe
dâmb Înţelegi asta, nu este aşa Acul Scobit
este Aventura. Câtă vreme e al meu rămân
Aventurierul. Luându-mi-se Acul Scobit, întregul
trecut se desprinde de mine, şi începe viitorul, un
viitor de pace şi de fericire, în care nu voi mai
roşi când ochii Raymondei mă vor contempla...
un viitor.
303