Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
câteva cuvinte care plăcură tuturor şi cu
tulburarea unui copil care se roşeşte când se uită
cineva ia el, îşi exprimă bucuria, îşi exprima
mândria. Şi într-adevăr, oricât de rezonabil,
oricât de stăpân pe el însuşi era, Beautrelet
cunoscuse în împrejurarea aceasta clipe neuitate
de beţie. Surâdea prietenilor şi camarazilor de la
Janson, surâdea domnului Valméras, venit
anume pentru ca să-l aplaude, surâdea domnului
de Gesvres, surâdea tatălui său.
Or, tocmai în momentul când îşi sfârşea
discursul şi stătea încă cu paharul în mână. un
zgomot de voci se auzi la capătul sălii si fusese
văzut cineva care gesticula cu un ziar în mână.
Se restabili liniştea, tulburătorul se aşeză la loc,
dar un freamăt de curiozitate se întinse cu
iuţeala fulgerului de jur împrejurul mesei, ziarul
trecea din mână în mână şi ori de câte ori unul
din invitaţi îşi arunca ochii pe pagina gazetei, se
auzeau exclamaţii:
— Citiţi! Citiţi! Strigau cei din partea
cealaltă. Cei de la masa de onoare se ridicară.
Tatăl lui Beautrelet se dusese să ia ziarul şi-l
întinse fiului său.
— Citiţi! Citiţi! se strigă şi mai tare. Si alţii
le acopereau glasurile:
199